ZEOLIT
Un mineral natural, folosit ca leac in medicina populara ruseasca si asiatica, e reactualizat ca arma strategica in lupta cu bolile negre ale mileniului trei
In urma cu mai bine de 20 de ani, intr-un oras practic necunoscut din Ucraina, Cernobil, avea loc cel mai mare accident nuclear din istoria umanitatii. Explozia si, mai ales, emisiile de materii radioactive de la centrala atomica au fost de cateva ori mai puternice decat in cazul bombardamentului atomic de la Hiroshima. Accidentul avea sa prinda total nepregatite autoritatile sovietice, care au reactionat foarte intarziat si au expus astfel la contaminare radioactiva zeci de mii de oameni. Urmarea: o alta "explozie", de data aceasta de cazuri de cancer si de leucemie, mai ales in randul celor care au consumat alimente, au baut apa si au inspirat aer contaminat radioactiv. Proportiile dezastrului au fost atat de mari, incat medicii sovietici au scos din sertare medicamente tinute pana atunci la secret, pregatite pentru a reactiona in eventualitatea unui razboi atomic.
Iar solutia cea mai de succes folosita pentru decontaminarea radioactiva a corpului uman s-a numit zeolit, un mineral natural folosit in medicina populara rusa si asiatica, de secole. Acest mineral actioneaza ca un adevarat magnet care atrage si scoate din organism metalele grele si materialele radioactive.
Rapoartele medicale in cazul accidentului Cernobil sunt inca tinute secrete, dar se pare ca sute si mii de vieti au fost salvate cu ajutorul zeolitului. Care apoi a ramas mai bine de un deceniu intr-un con de umbra, pentru ca in anii '90, la sectia de Medicina Moleculara a Institutului "Ruder Boskovici" din Zagreb, Croatia, sa apara un lot de "pacienti" cu totul neobisnuiti... 22 de câini splendizi, foarte iubiti de stapanii lor, dar bolnavi de diferite forme de cancer. Multi dintre ei ajunsesera in faza terminala, fiind incapabili sa mai manance normal sau chiar sa se miste, iar medicii veterinari epuizasera tot arsenalul medicamentos.
Ultima solutie ramasa, aplicata de catre oamenii de stiinta de la institutul croat, a fost acelasi enigmatic zeolit, despre care vorbeam anterior. Pacientii latratori au primit vreme de trei luni cantitati cuprinse intre 0,6 si 3,6 grame de zeolit pe zi, iar rezultatele au fost uluitoare. Din cele 22 de animale bolnave cancer, nu mai putin de 14 au raspuns foarte bine la tratament, tumorile intrand in remisie si chiar disparand complet. Rezultatul i-a bulversat pe oamenii de stiinta : Desi studiul era facut pe un lot minuscul, incredibilul procentaj de 63% (!) ca raspuns favorabil la tratamentul bolii canceroase nu fusese atins niciodata, de nici un medicament, fie el de medicina umana sau veterinara (granita dintre medicina umana si cea veterinara este mult mai "subtire" decat s-ar putea crede, asa incat rezultatele cercetatorilor croati au facut valuri mari in lumea stiintifica). Au urmat zeci de studii facute pe culturi de celule canceroase, pe culturi de celule ale sistemului imunitar, pe animale de experienta, chiar si pe loturi mici de pacienti umani, pentru a obiectiva eficienta zeolitului in boala canceroasa. Iar rezultatele sunt pe cât de spectaculoase, pe atat de greu de inghitit de catre o parte a comunitatii stiintifice internationale, devotata industriei medicamentelor de sinteza.
Zeolitul se ataseaza de celulele canceroase (care au o sarcina electrica diferita de cea a celulelor normale) distrugandu-le, stimuleaza productia de celule ale sistemului imunitar, induce moartea programata a celulelor maligne, blocheaza receptionarea semnalelor de crestere de catre tumori. Mai mult, s-a descoperit ca zeolitul actioneaza favorabil si in multe alte afectiuni, cum ar fi infectiile virale sau bacteriene, bolile intestinului, bolile stomacului, diabetul etc.
Ce este zeolitul
Zeolitul este un mineral, un aluminosilicat format cu milioane de ani in urma, din interactiunea dintre lava fierbinte emisa de catre vulcani si apa de mare. In lume sunt cunoscute zeci de tipuri de zeoliti, cu structuri si compozitii chimice diferite, dar in terapie s-a folosit pana acum unul singur, numit clinoptilolit. Numele de zeolit a fost dat de catre mineralogul suedez Axel Frederik Cronstedt si vine din greaca veche, unde ze inseamna "a fierbe", iar lithos inseamna "piatra". Deci zeolitul ar insemna in traducere etimologica "piatra care fierbe", aluzie la formarea acestuia prin spectaculoasa interactiune dintre lava incinsa si apa marii. Folosirea zeolitului in terapie este o traditie cu o vechime de cateva mii de ani, acest mineral fiind un remediu important in medicina Ayurveda (medicina traditionala indiana) si in medicina traditionala chineza, dar si in medicina populara ruseasca.
Cum se administreaza zeolitul
De regula, zeolitul se administreaza sub forma de pulbere macinata foarte fin, pentru a creste suprafata activa a mineralului, pulbere conditionata sub forma de capsule. O capsula contine, de obicei, 600 mg de zeolit, administrandu-se cate patru astfel de capsule pe zi, ca doza de intretinere ori pentru prevenirea bolilor. In cazul unor afectiuni deja instalate, cum ar fi cele tumorale, digestive sau metabolice, se administreaza câte doua capsule, de patru ori pe zi, in cure de 3 luni.
Boli prevenite cu ajutorul zeolitului
* Intoxicatia cu metale grele - se refera la plumbul, manganul, mercurul, cadmiul etc. care ajung in organismul nostru datorita poluarii apei, aerului si alimentelor. Studiile facute pe esantioane reprezentative de europeni si americani arata ca in organismele a peste 25% dintre noi, procentajul acestor metale grele este depasit. Iar consecintele intoxicatiei cu metale grele sunt boli din cele mai diverse, de la cele ale sistemului nervos, la cele de metabolism sau tumorale. Pentru prevenirea acestor afectiuni se recomanda cura, tinuta vreme de 60 de zile, cu zeolit, din care se iau cate patru capsule pe zi. Zeolitul este numit de catre oamenii de stiinta si "capcana de metale grele", deoarece scapa organismul de aceste toxine, prinzandu-le in structura sa moleculara, fiind apoi eliminat impreuna cu ele prin scaun.
* Intoxicatia cu pesticide - aceste substante ajung in organismul nostru in primul rand prin hrana. Mai ales in Romania, unde in ultimul deceniu s-au importat fara discernamant si fara scrupule legume, fructe si carne imbibate cu pesticide, provenite din tari non-UE, unde nu sunt respectate nici un fel de norme, intoxicatia cu pesticide este o problema reala.
Aceste substante chimice, folosite pentru cresterea productivitatii agricole, ajunse in organismul uman, produc in scurt timp afectiuni alergice, scad imunitatea, cresc riscul de afectiuni tumorale. Cura cu zeolit, din care se iau cate patru capsule pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de 10 zile de pauza, este un mijloc de interventie rapid, eficient, dar nu suficient. In timpul si dupa cura cu zeolit, este absolut necesar si ca alimentatia sa fie cât mai "curata", consumandu-se fie hrana certificata biologic, care a aparut si la noi in tara, fie din mica agricultura autohtona, unde invazia de chimicale este înca foarte limitata.
* Intoxicatie cu xenoestrogeni - este un cuvant compus, provenind din grecesul "xenos", adica strain si "estrogen", adica hormon feminin, fiind vorba asadar de hormoni feminini straini ajunsi in organismul uman. Acesti hormoni sunt cu totii sintetici si provin din: concentratele cu care sunt dopate animalele in crescatorii, pesticidele cu care sunt tratate culturile agricole, anticonceptionalele de toate felurile, produsele cosmetice ce contin conservanti si alti agenti chimici de sinteza, plasticul din peturi si din diferitele vase in care se depoziteaza apa sau hrana. Xenoestrogenii au fost identificati drept o sursa majora de aparitie a sterilitatii la femei si barbati, explicand in buna masura explozia de cazuri de infertilitate din ultimele doua decenii. Si acesti xenoestrogeni pot fi eliminati cu ajutorul zeolitului. Se tin cure cu o durata de 90 de zile, timp in care se iau cate 4-6 capsule pe zi, pe stomacul gol.
* Boala canceroasa - administrarea zeolitului s-a dovedit a fi extrem de benefica pentru prevenirea bolii canceroase, dar si a bolilor tumorale in general. Pentru aceasta capacitate de preventie, "vinovata" este in primul rand calitatea extraordinara a zeolitului de a scoate din organism substantele cu potential cancerigen. Insa acelasi zeolit are si efect imunostimulator (ajutand organismul sa elimine din start celulele maligne), precum si efecte antitumorale directe. Pentru prevenirea cancerului se recomanda cate doua cure pe an, ambele a cate 60 de zile, timp in care se administreaza cate o capsula (600 mg) de zeolit, de patru ori pe zi.
* Iradiere - intr-un studiu de medicina experimentala, facut la un institut de cercetari din Cehia, in 1995, animalele de experienta, intoxicate in prealabil cu cesiu radioactiv, au fost impartite in doua loturi: cele din primul lot au fost tratate cu zeolit, in timp ce animalele din lotul martor au fost hranite normal. La masuratorile facute la o saptamana, la doua saptamani si la sase saptamani dupa inceperea experimentului, s-a remarcat la animalele din lotul tratat cu zeolit ca eliminarea cesiului radioactiv a fost de doua ori mai rapida decat la lotul martor. Ca atare, zeolitul este, cel putin pana in prezent, cel mai eficient remediu pentru decontaminarea radioactiva a organismului. Se recomanda cura de trei luni, timp in care se iau cate opt capsule (in total 4,8 grame) de zeolit pe zi, pe stomacul gol, de preferinta seara, inainte de culcare.
Tratamente interne
* Cancer de prostata - in studiile de medicina experimentala, tratamentele cu zeolit aplicate in tumorile maligne ale prostatei (adenocarcinoame) au avut o eficienta extraordinara. In multe cazuri, administrarea zeolitului in mod repetat conduce la stoparea cresterii sau chiar la remisia totala a tumorii. Unii cercetatori sunt de parere ca administrarea zeolitului activeaza o gena din ADN-ul celulei maligne, gena care declanseaza moartea programata (apoptoza) a celulei maligne. Se tin cure cu o durata de doua luni, timp in care se iau cate opt capsule (in total 4,8 grame) de zeolit pe zi. Dupa cura cu zeolit se face o pauza de 12-20 de zile, dupa care tratamentul se reia, in total putandu-se face sapte cure cu zeolit pe an.
* Cancer de piele - tratamentele interne cu zeolit si-au dovedit eficienta in mai multe forme de cancer al pielii (carcinom cu celule bazale, carcinom cu celule scuamoase, melanom). Se tin cure cu o durata de 90 de zile, timp in care se administreaza cate doua capsule de zeolit, de patru ori pe zi, pe stomacul gol, cu jumatate de ora inainte de masa. Extern, se aplica pulbere de zeolit pe zonele afectate (pulberea poate fi scoasa din capsulele pentru uz intern), de doua ori pe zi.
* Cancer pulmonar - din pacate, studiile de medicina experimentala si clinice privind actiunea antitumorala a zeolitului in cancerul cu aceasta localizare sunt inca in curs de desfasurare. Cert este, insa, ca in prezent sunt cunoscute foarte multe cazuri de pacienti care dupa ce au urmat cure repetate cu zeolit au stopat cresterea sau au facut sa intre in remisie tumorile pulmonare. Se administreaza câte 6-8 tablete de zeolit pe zi, in cure de 90 de zile, urmate de 30 de zile de pauza, dupa care tratamentul se reia. Este un tratament eficient si in cazul bolnavilor care au fumat, zeolitul ajutand la detoxifierea rapida a organismului.
* Cancer bucal si faringian - se face acelasi tratament cu zeolit ca la cancerul pulmonar. Pentru a creste eficienta terapeutica a zeolitului, se consuma si multe sucuri proaspete de legume (mai ales de morcov, de patrunjel, de cartofi cruzi), sucuri de zarzavaturi (patrunjel, leustean, telina, frunze de morcov), cereale fierte si mixate (hrisca, grau si ovaz, in special). O alimentatie corecta, cu un aport nutritiv suficient si care, pe de alta parte, sa poata fi ingerata si asimilata de bolnav, este esentiala in boala canceroasa cu aceasta localizare.
* Cancer la san - studii de medicina experimentala efectuate in Croatia au obiectivat faptul ca administrarea zeolitului inhiba vascularizarea si cresterea tumorilor mamare. Se pare ca zeolitul impiedica si receptionarea semnalelor de diviziune de catre celulele maligne, care astfel sunt impiedicate sa se inmulteasca. Se recomanda cura cu o durata de 2 luni, timp in care se administreaza intern, cate 3,6-4,8 grame (6-8 capsule) de zeolit pe zi.
* Boala canceroasa, in general - studiile despre efectele antitumorale ale zeolitului sunt in plina desfasurare, rezultate partiale aratand ca acest mineral este o speranta si in tratarea cancerului intestinal, genital, precum si in leucemia acuta si in cea cronica. Ca adjuvant contra acestor afectiuni se recomanda curele cu o durata de 60-90 de zile, timp in care se iau cate 6-8 capsule de zeolit pe zi. De regula, intre doua cure se lasa o pauza de 30 de zile.
* Diaree, infectii intestinale - studii clinice extinse, facute in spitale din Cuba (tara unde infectiile intestinale sunt o problema de sanatate publica importanta) au obiectivat o puternica actiune curativa a zeolitului in cazul acestor boli. Administrarea de zeolit normalizeaza flora bacteriana a intestinului, ajuta organismul sa lupte cu virozele care ataca tubul digestiv, reduce inflamatia la nivelul intestinului, reduce volumul si fetiditatea gazelor. Se tin cure de 14 zile (28 de zile in cazurile cronicizate), timp in care se administreaza 6-8 capsule de zeolit pe zi.
* Gastrita hiper-acida si ulcer gastric - la multi pacienti cu hipersecretie acida sau cu mucoasa gastrica lezata, administrarea de zeolit a ameliorat clar simptomele dureroase. Zeolitul normalizeaza secretiile digestive, are un efect benefic asupra tesuturilor epiteliale care protejeaza stomacul, mecanismul prin care produce aceste efecte terapeutice nefiind pe deplin explicat. Cert este ca un tratament de 2-4 saptamani, timp in care se iau 4-8 capsule de zeolit pe zi, are de multe ori un efect benefic in aceste afectiuni. Rezultate bune s-au obtinut chiar si cu administrarea in timpul crizelor de gastrita, in multe cazuri zeolitul ajutand la ameliorarea durerii.
* Deficiente imunitare - intr-un studiu facut intr-o policlinica particulara din Germania, unui numar de 61 de pacienti le-au fost administrate cate 3,6 grame (adica 6 capsule a cate 600 de miligrame) de zeolit, vreme 6-8 saptamani. Analizele facute dupa si in timpul acestui tratament au obiectivat ca administrarea de zeolit duce la cresterea productiei de celule ale sistemului imunitar (limfocite si macrofage) si la cresterea rezistentei organismului la infectii. Mai mult, la nici unul dintre pacienti nu s-a constatat vreun efect advers in urma tratamentului cu zeolit. Acest studiu clinic este completat de cercetarile de laborator facute in Croatia, care au aratat ca administrarea de zeolit ajuta si la cresterea numarului de anticorpi, care sunt "armele chimice" cu care lupta sistemul imunitar impotriva infectiilor si a proliferarii celulelor canceroase.
* Infertilitate la barbati - dezintoxicarea facuta prin administrarea zeolitului este o foarte buna premiza pentru tratarea sterilitatii masculine. Aceasta, deoarece cel mai adesea sterilitatea aparuta la barbati este rezultatul dezechilibrelor hormonale care apar pe fondul intoxicarii organismului cu substante cum ar fi xenoestrogenii, metalele grele, pesticidele, unii aditivi alimentari etc. Or, zeolitul este poate cel mai bun remediu pentru a scoate rapid toate aceste toxine din organism. Se tin doua cure, a cate 90 de zile fiecare, timp in care se iau cate sase capsule de zeolit, pe zi. Intre cele doua cure se face o pauza de minimum 21 de zile.
* Guta, acumulari de uree in organism - se tin cure cu zeolit, cu o durata de doua luni, timp in care se iau zilnic cate 4-8 capsule din acest mineral. Zeolitul are o mare eficienta in tratamentul acestor afectiuni, deoarece are pur si simplu capacitatea de a scoate ureea, precum un magnet, din organism si de a o elimina prin scaun. Este un tratament foarte valoros si pentru persoanele cu disurie sau cu probleme renale, deoarece eliminarea ureei nu se face pe cale renala, solicitand rinichii, zeolitul exercitand el insusi functia de "filtrare".
* Autism - ca si in cazul altor afectiuni prezentate in acest articol, studiile clinice care sa obiectiveze actiunea zeolitului in cazul acestei boli lipsesc deocamdata. Pe de alta parte, insa, nu puteam sa nu mentionam aceasta posibila actiune a zeolitului in autism, in conditiile in care in ultimii ani tot mai multi parinti din Statele Unite (tara in care aceasta boala este o problema tot mai grava, datorita amplorii pe care a capatat-o) au observat transformari extraordinare la copiii lor in urma curelor cu zeolit. La unii copii autisti, cu varsta peste patru ani, carora le-au fost administrate cate 1200-2400 miligrame de zeolit pe zi, in cure de 60 de zile, urmate de 30-60 de zile de pauza, s-au observat progrese importante. Nu s-a pus problema disparitiei complete a autismului, in schimb, la unii dintre ei s-a remarcat o imbunatatire a atentiei, a capacitatii de a primi informatii si de a comunica, a starii lor psiho-mentale in general. De asemenea, unii copii hiper-excitabili si-au ameliorat sensibil starea. Nu se stie mecanismul exact prin care zeolitul produce aceste efecte, deocamdata oamenii de stiinta punand rezultatele incurajatoare obtinute pe seama normalizarii secretiilor de neurotransmitatori sau chiar pe seama eliminarii din organism a unor toxine, cum ar fi metalele grele.
* Adjuvant in hepatita virala - studiile de medicina experimentala au obiectivat faptul ca administrarea de zeolit are efecte protectoare hepatice, incetinind evolutia hepatitei cronice. De asemenea, studiile de laborator asupra efectului antiviral al zeolitului sunt incurajatoare. Sunt semnalate si cazuri clinice, de pacienti cu hepatita virala de tip C, care si-au ameliorat considerabil starea de sanatate, in urma curelor repetate cu zeolit. Se recomanda cura de 12 saptamani, timp in care se iau cate 3,6 grame (sase capsule) de zeolit pe zi, cu jumatate de ora inaintea meselor principale.
* Adjuvant in infectiile virale - se iau zilnic 3,6 grame de zeolit, un tratament durand 60 de zile si fiind repetat dupa o pauza de minimum trei saptamani. Studiile de laborator si de medicina experimentala au aratat atat o actiune antivirala directa a zeolitului (contra virusului herpetic, virusurilor coxsackie, adenovirusurilor etc.), cat si o imbunatatire a imunitatii sub actiunea acestui mineral.
Precautii si contraindicatii la tratamentul cu zeolit
Conform FDA, agentia americana pentru controlul hranei si al medicamentelor, administrarea interna a zeolitului este considerata a fi fara riscuri pentru sanatate. De asemenea, in practica nu au fost observate efecte adverse la administrarea acestui mineral. Totusi, administrarea zeolitului este contraindicata celor care iau medicamente pe baza de litiu si de alte metale, deoarece zeolitul va ajuta la eliminarea prompta a acestora din organism, nelâsandu-le sa isi exercite actiunea terapeutica.
Puteti comanda Zeolit pe net de la MEDICER : medicer.ro