Este o plantă cu totul specială, aflată la limita dintre sălbatic şi domestic. Ce înseamnă aceasta? Că, pe de o parte, este foarte bogată în nutrienţi, la fel ca legumele cultivate, iar pe de altă parte, că are o rezistenţă cu totul ieşită din comun, asemeni buruienilor. Chiar acum, când natura pare îngheţată sub stratul de omăt, rădăcina hreanului trăieşte în pământ, fiind gata ca la întâiul dezgheţ să scoată la suprafaţă primele frunzuliţe, înaintea tuturor celorlalte plante. Iar o asemenea forţă vitală, depozitată într-o singură rădăcină, are efecte terapeutice pe măsură
Denumirea sa ştiinţifică este Armoracia rusticana, şi este o rudă foarte apropiată a verzei şi a conopidei, dar şi a muştarului. Hreanul este folosit ca remediu natural încă din preistorie, aşa cum o arată descoperirile arheologice făcute în Europa. Dacii preţuiau şi ei hreanul foarte mult. De altfel, însuşi medicul roman Dioscoride, atunci când scrie în tratatul său farmaceutic despre hrean, pomeneşte şi denumirea sa dacică: "usturonila". În medicina populară românească, hreanul este recomandat în peste o sută de afecţiuni, cele mai multe dintre ele fiind de natură infecţioasă şi fiind specifice sezonului rece.
Rădăcina hreanului conţine foarte multă vitamina C, utilă sistemului circulator şi imunitar, greu încercate atunci când afară este ger. Conţine şi minerale foarte importante, precum fierul, potasiul, calciul şi magneziul. Mirosul înţepător şi gustul de foc al rădăcinii se datorează mai multor compuşi chimici, între care şi aşa-numiţii glucozinolaţi. Aceştia din urmă s-au dovedit un adevărat fenomen în lupta cu bacteriile dăunătoare, fiind de multe ori mai eficienţi decât cele mai avansate antibiotice de sinteză. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, cercetări de dată foarte recentă au arătat că focul conţinut în rădăcina de hrean are şi proprietăţi citostatice foarte puternice, glucozinolaţii fiind eficienţi în foarte multe forme de cancer (de piele, de plămâni, de colon, de stomac etc.).
Cum se administrează hreanul
Salata de hrean
Metoda de obţinere este destul de simplă: trei-şase rădăcini de hrean se spală, se curăţă bine şi se dau prin răzătoare. Peste ele se adaugă o sfeclă roşie fiartă şi dată, de asemenea, prin răzătoare. Cele două legume se amestecă foarte bine, adăugându-se apoi sare, ulei şi oţet după gust. Se adaugă şi puţină miere, după care se amestecă bine şi se pun într-un borcan închis ermetic, cu capac. Salata de hrean şi sfeclă se poate păstra la frigider, fără probleme, vreme de două săptămâni, timp în care îşi va conserva proprietăţile terapeutice.
Vin tonic cu hrean
Într-un litru de vin roşu, natural, se pun 15 linguri de hrean dat prin răzătoarea fină. Se astupă sticla şi se lasă la macerat conţinutul vreme de 8-9 zile, după care se filtrează. Se administrează 3-4 linguri de vin, pentru îmbunătăţirea digestiei, pentru stimularea şi reglarea activităţii cardiace, contra anemiei şi pentru prevenirea litiazei renale. Pe termen lung, acest vin cu hrean este şi un tonic sexual şi un afrodiziac foarte puternic.
Siropul de hrean
Se dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, se adaugă 4 linguri de miere, se amestecă bine şi se lasă 20-30 de minute la macerat. Se strecoară, presând conţinutul cu un tifon. Se obţine siropul crud. Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă (cât să le acopere). După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească, apoi se amestecă împreună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi. Recomandări: astm, bronşită cronică, afecţiuni ale căilor respiratorii medii şi inferioare, în general.
Cataplasme cu hrean
Varianta 1: Se dă hreanul prin răzătoarea mică, după care se înveleşte în tifon şi se pune pe locul afectat. Se ţine până când apare senzaţia de arsură, după care se îndepărtează. Este aplicaţia externă cu efectul cel mai puternic, dar este destul de dură, aşa încât adesea este preferată o variantă mai blândă:
Varianta 2: Mai întâi, se obţine făina de hrean din rădăcinile tăiate cubuleţe şi uscate pe calorifer sau în apropierea unei surse de căldură. Atunci când se elimină complet apa şi devin uscate ca iasca, aceste cubuleţe se macină cu râşniţa electrică de cafea, obţinându-se un praf alb, cu efecte puternic iritative: făina de hrean. Se pun într-un vas 2 linguri din această făină şi 2 linguri de făină de seminţe de in, se adaugă apă şi se amestecă foarte bine, până când se formează o pastă. Se înveleşte în tifon şi se aplică pe locul afectat vreme de o oră.Tratamente cu hrean
Boala canceroasă - un studiu recent făcut la Universitatea Illinois, Statele Unite, arată că administrarea zilnică de hrean creşte rezistenţa organismului uman la boala canceroasă, atât în ce priveşte prevenirea îmbolnăvirii, cât şi la tratamentul bolii deja instalate. Pacienţii cu tumori cu diferite localizări prezintă o mai bună vitalitate, evoluţia bolii este încetinită, celelalte tratamente - fie ele naturale sau alopate - sunt potenţate de către acest super-aliment. Se administrează, în mod special, salata de sfeclă cu hrean, minimum 50 de grame pe zi.
Infecţii urinare (cistită), infecţii renale - Cincizeci de grame de hrean proaspăt, ingerate pe parcursul unei zile, atacă bacteriile parazite din rinichi, vezică şi de pe traiectul urinar, distrugându-le. Tratamentul este de durată (minimum 21 de zile) şi se asociază cu oricare altă formă de tratament cu antibiotice, naturale sau de sinteză.
Retenţie de lichide - Consumul regulat de hrean, mai ales după orele după amiezii, este un foarte bun diuretic, foarte util celor care au tenul, mâinile sau picioarele umflate din cauza retenţiei de apă.
Tuse de diverse etiologii - se iau 5-6 linguriţe pe zi de sirop de hrean, care se înghite încet, lăsându-l să acţioneze la nivelul gâtului şi al arborelui bronşic. Suplimentar, se consumă salata de hrean cu sfeclă roşie, câte 50 de grame, de două ori pe zi.
Bronşită cronică şi acută - se consumă zilnic 4-10 linguriţe de hrean ras, simplu sau în salata cu sfeclă roşie, al cărei mod de preparare l-am prezentat mai sus. Suplimentar, se pun seara cataplasme cu hrean pe zona toracelui. Hreanul are efecte antibiotice puternice, expectorante şi bronhodilatatoare.
Polipii uretrali - se iau de trei ori pe zi câte trei linguriţe de suc de hrean, dizolvate într-un pahar de apă. Administrarea se face pe stomacul gol, în cure de trei luni, urmate de alte trei luni de pauză. În paralel, se va ţine un regim alimentar alcalin, cu foarte multe zarzavaturi şi legume verzi, fără carne, şi cu cât mai puţine proteine animale.
Anemie la adulţi - se consumă câte 15-20 de linguriţe de salată de hrean cu sfeclă roşie pe zi. Hreanul conţine mici cantităţi de fier, dar cel mai important rol al său este optimizarea digestiei şi a metabolismului, aşa încât fierul prezent în celelalte alimente să poată fi asimilat de către organism.
Inapetenţă, anemie la copii - se consumă cel puţin o dată pe zi o salată obţinută din hrean ras fin (1-2 linguriţe), măr cu tot cu coajă (2 linguriţe), sfeclă roşie (1-2 linguri) şi morcov (1-2 linguri). Această mini-cură se ţine minimum o lună, fiind recomandată cu precădere pe perioada iernii şi la trecerea de la sezonul rece la cel cald.
Reumatism, gută - într-o cană de lapte cald se pun 1-2 linguriţe de suc de hrean. Acest preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Un tratament durează minimum trei săptămâni, având efecte antiinflamatoare şi detoxifiante.
Sinuzită, rinită - iată cel mai puternic şi rapid remediu contra acestor afecţiuni, preluat din medicina populară românească: într-o basma de culoare roşie (aşa cere tradiţia!) se pun 2 linguriţe de hrean ras. Se aplică pe zona frunţii, atât timp cât este suportată, având grijă să nu apară arsura pe piele. Nasul se desfundă aproape instantaneu şi încep să fie eliminate secreţii din abundenţă, curăţindu-se astfel căile respiratorii superioare. Se recomandă să se facă acest tratament, cu efecte extrem de rapide, câte patru-cinci zile la rând. Dacă aveţi pielea prea sensibilă şi nu suportaţi hreanul aplicat direct, este suficient să inspiraţi, de cât mai aproape de nas, vaporii emanaţi de rădăcina proaspăt rasă.
Dureri articulare - pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu hrean crud, atât timp cât nu apare senzaţia de arsură. Suplimentar, după îndepărtarea cataplasmei, se poate aplica un unguent camforat.
Paralizie facială - se aplică pe obraz, de două ori pe zi, o cataplasmă cu făină de hrean şi in, obţinută după reţeta de mai sus. Peste compresă se pune un nailon şi se ţine o sticlă cu apă caldă, aşa încât să se obţină o uşoară hipertermie locală. Fiecare aplicaţie nu va dura la început mai mult de 1 minut, ajungându-se într-o săptămână la 10-15 minute, cu grijă pentru ca pielea sensibilă a obrazului să nu fie lezată.
Reţetă cu hrean pentru bolile de plămâni
Se spală foarte bine 12 ouă, apoi se pun într-un vas, cu coajă cu tot, şi se ţin timp de 12 ore în suc natural de lămâie (trebuie să le acopere). Se scot ouăle din sucul de lămâie, se sparg şi se bat bine, după care se pun din nou în vasul cu suc de lămâie, în care se mai adaugă 1 kg de hrean curăţat de coajă şi dat pe răzătoare, 1 litru de ţuică naturală tare (palincă de prune), 1 kg de miere. Amestecul se ţine la macerat într-un borcan, vreme de nouă zile, după care se iau zilnic, după mesele principale, 1-3 linguri. Este o reţetă folosită în special contra pneumoniilor recidivante, a bronşitelor cronice şi a tuberculozei pulmonare. Pe lângă efectele puternic antibiotice ale hreanului, acest preparat este şi un puternic vitaminizant şi remineralizant, precum şi un redutabil stimulent imunitar.
Precauţii şi contraindicaţii
Intern, hreanul se administrează cu prudenţă persoanelor cu colon iritabil sau care suferă de colită de fermentaţie. Abuzul de hrean în alimentaţie duce la deranjamente digestive şi tulburări nervoase. Extern, mai ales sub formă de cataplasmă, hreanul va fi folosit cu prudenţă de către persoanele care au pielea sensibilă, alergică.