Cicoarea în fitoterapie

PROPRIETĂŢI, RECOMANDĂRI

Cicoarea este o plantă cunoscută pentru efectele sale curative, încă din antichitate.Fitoterapia utilizează rădăcina şi partea aeriană a cicorii.
Principiile active care intră în compoziţia cicorii, stimulează digestia, curăţă ficatul şi splina, detoxifică organismul, scad colesterolul şi glicemia, calmează uşor sistemul nervos, au efect uşor laxativ, stimulează, dar şi inhibă pofta de mâncare. Proprietăţile depurative ale acestei plante sunt remarcabile, Jean Valnet subliniind faptul că cicoarea = sânge curat.
Tandemul de acţiune tonic aperitiv - anorexigen poate fi valorificat, într-un sens sau în altul, în funcţie de metoda de administrare. Dacă se apelează la preparate pe bază de cicoare înainte de mese, atunci apetitul va creşte, iar dacă aceste preparate se iau în timpul meselor, efectul va fi contrar (apetitul va diminua). De aceea cicoarea se dovedeşte utilă atât în cazul în care se constată că pofta de mâncare este scăzută, cât şi atunci când apetitul este exagerat. Acţiunea anorexigenă a preparatelor obţinute din rădăcina de cicoare este superioară extractelor obţinute din părţile aeriene ale plantei.
Prin faptul că sunt anorexigene şi laxative, rădăcinile de cicoare, sub formă de decoct sunt indicate în obezitate (Bojor, O., Popescu O).
Preparatele din cicoare, rădăcini sau părţi aeriene, se recomandă în cazul unor afecţiuni digestive (gastrite, hepatite, boli ale vezicii biliare, staze sau spasme hepato-biliare, constipaţi, enterocolite uşoare, helmintiaze (viermi intestinali), hemoroizi), metabolice (ateroscleroză, diabet, rată metabolică scăzută) sau cutanate (acnee, furunculoză). De asemenea, cicoarea se dovedeşte eficientă după boli (convalescenţă) sau după ce s-a consumat o hrană necorespunzătoare (reface digestia şi ajută la eliminarea toxinelor).
Cicoarea se mai recomandă, ca adjuvant, în insomnie, melancolie, nevroză.
Mai multe despre efectele exercitate de către cicoare.

CONTRAINDICAŢII, REACŢII ADVERSE

Cicoarea, la persoanele sensibile, poate determina fenomene de intoleranţă sau alergie. Există oameni care suferă de alergii la contactul cu această plantă, care se manifestă prin reacţii cutanate. Alţii manifestă hipersensibilitate la administrarea internă a cicorii. De cele mai multe ori, persoanele sensibile la cicoare nu tolerează nici alte Asteraceae (andive, salata verde).
De curând s-a izolat în cicoare o proteină alergenă care poate determina reacţii imunitare violente, încrucişate, dacă relaţionează cu anumiţi compuşi din pelin (Artemisia absinthum). De aceea, cele două plante nu trebuiesc administrate împreună (A. Duke, M. J. Bogenschutz-Godwin, J. duCellier, P. A. K. Duke).
Planta nu conţine principii toxice. Doar la o administrare de peste 100g de cicoare pe zi apar fenomene secundare (bradicardie).

PREPARARE, ADMINISTRARE
Organele uscate ale plantei se pot utiliza sub formă de praf sau sub formă de decoct. De asemenea, rădăcinile proaspete de cicoare, după stoarcere, lasă un suc lăptos cu proprietăţi oficinale.

• Praful (pulberea) de cicoare

Pulberea obţinută prin măcinarea fină (se macină cu râşniţa de cafea) a părţii aeriene ale cicorii, dacă se administrează de 2-3 ori pe zi, câte un vârf de cuţit, pe lângă exercitarea proprietăţile mai sus menţionate, se mai dovedeşte a fi un bun supliment de fier precum şi un regenerator şi protector al celulelor ficatului.
Praful obţinut din măcinarea fină a rădăcinilor prezintă excelente calităţi depurativeprecum şi efecte prebiotice. Se administrează ca şi pulberea obţinută din partea aeriană. Din pulberea de rădăcină, dacă se prăjeşte, se obţine surogatul (cafeaua de cicoare), care stimulează şi întăreşte stomacul şi poate înlocui cafeaua.

• Decoctul de cicoare

Din rădăcinile şi din părţile aeriene, separate sau în amestec, se prepară prindecocţie (2-3 linguri de materie primă mărunţită grosier la 750 ml apă) un ceai care se consumă porţionat pe parcursul unei zile. Timpul de fierbere a apei este de 15 minute, sau până când o treime din cantitatea de apă se evaporă.

• Sucul de cicoare

Sucul obţinut din stoarcerea rădăcinilor proaspete, se amestecă cu lapte (50 ml suc, 100 ml lapte) şi se bea dimineaţa pe stomacul gol sau seara înainte de culcare. Acest suc lăptos, pe lângă efectele specifice cicorii, prezintă şi o acţiune antioxidantăputernică. De asemenea, preparatul se constituie într-un pansament gastric alcalin, util în caz de ulcer gastric.
Valoarea dietetică şi curativă a părţilor verzi şi proaspete ale cicorii

Părţile proaspete şi verzi ale cicorii prezintă de asemenea valoare curativă şidietetică. Ele se folosesc în curele de primăvară precum şi în tratamente specifice. Frunzele de cicoare consumate proaspete, ca atare sau ca şi componente ale unor salate de crudităţi, revigorează organismul, au acţiune favorabilă asupra ficatului şi ajută la eliminarea din organism a unor compuşi toxici. De asemenea, frunzele proaspete au proprietăţi favorabile în litiaza biliară. Frunzele plantei, se recoltează primăvara devreme din rozeta bazală. Gustul lor este destul de amar. Dacă primăvara, înainte de recoltare, rozetele cicorii se acoperă cu borcane de sticlă timp de cateva zile, gustul neplăcut dispare.
Proprietăţi similare frunzelor de cicoare, însă cu ceva mai diminuate, prezintă andivele, plante legumicole îndeaproape înrudite (mai multe despre andive).

Tratamente

Este recunoscuta datorita proprietatilor sale medicinale si pentru ca este un excelent inlocuior al cafelei. Ea contine un derivat de insulina foarte eficient care transforma compusii non-alimentari, in compusi biodegradabili. La prepararea produselor naturale se foloseste atat planta, cat si radacinile. In medicina populara, cicoarea se intrebuinta la tratarea ranilor (comprese cu frunze proaspete de cicoare), durerilor de cap, durerilor abdominale (ceai de cicoare), problemelor ochilor (decoct de cicoare).
Faima sa de planta cu excelente proprietati terapeutice a fost dobandita inca din antichitate, din timpurile egiptenilor care o foloseau sub forma de "fiertura" pentru a trata bolile de ficat si pentru dezintoxicarea organismului. Egiptenii consumau mari cantitati de cicoare deoarece credeau in puterea acesteia de a curata sangele si ficatul de toxine. In Franta, in timpul lui Napoleon, cicoarea era folosita frecvent ca inlocuitor al cafelei.
Ulterior, utilizarea ei in acest sens s-a extins si in Anglia si apoi in America. Radacina de cicoare este cea care este de fapt folosita ca inlocuitor al cafelei, in timp ce frunzele si florile se utilizeaza in scopuri medicinale sau culinare (mai ales la prepararea salatelor).
Ca si cafeaua, cicoarea stimuleaza sistemul nervos, ajutand in primul rand la cresterea puterii de concentrare. Este recomandata in starile de somnolenta sau in astenie.
Datorita substantelor continute, in special cicorina si colina, are puternice efecte laxative, stimuland digestia. Regleaza secretia hormonilor pancreatici si prin aceasta nivelui glicemiei sangvine. Unele studii precizeaza si un efect hipocolesterolemiant al acesteia.
Dintre compusii chimici mentionam: inulina, cicorina, colina, taninul, acidul cicoric, protide, minerale si vitamine. Acestea se gasesc in concentratii mari mai ales in radacina. Cercetarile arata ca inulina din cicoare reduce mult riscul de aparitie al cancerului intestinal. Taninul are proprietati astringente, dezinfectante, detoxifiante si usor antibiotice. Cicoarea stimuleaza digestia, functia hepatica si ajuta la absorbtia calciului si a altor minerale in organism. Datorita tuturor acestor efecte, cicoarea este indicata in afectiuni precum: gastrite, hepatite, septicemii, enterocolite, paraziti intestinali sau hemoroizi. Pe timpul tratamentelor cu cicoare glucoza se metabolizeaza mai repede, excesul acumulandu-se in ficat, sub forma de glicogen. Acest fapt reduce substantial riscul aparitiei diabetului sau aterosclerozei. Printre afectiuni in care cicoarea s-a dovedit a avea un rol eficient mai putem mentiona: acneea, anemia, anorexia, artrita, astenia, disfunctii ale ficatului, splinei sau pancreasului, depresii, dermatite, migrene, infectii urinare, litiaze sau reumatism.
In cazul persoanelor cu un apetit alimentar crescut, preparatele pe baza de cicoare se administreaza preferabil intre mese. Cu exceptia tincturilor sau suplimentelor mai noi, cicoarea se administreaza sub forma de infuzie sau decoct.
Infuzia se obtine adaugand doua linguri de cicoare uscata la un litru de apa clocotita. Se acopera si se lasa circa 10 minute, dupa care se strecoara si se utilizeaza.
Decoctul rezulta din fierberea a 2-3 linguri de radacina uscata intr-un litru de apa, timp de 15 minute. Cicoarea poate fi utilizata si extern pentru dezinfectarea ranilor, in furunculoze si in cosmetica pentru tratarea tenurilor acneice.

ORZUL VERDE

         "Putine privelisti exprima atat de fidel reintoarcerea definitiva a primaverii, precum campurile acoperite de boarea verde a graului, a secarei si orzului.  Cine sa le mai intoarca din drum?


- Energiile cuprinse in primele plante care inverzesc au o atotputernica forta de vindecare. Acceptati-le darul! -
Circuitele clorofilei au fost iarasi restabilite. In verdele crud, aproape transparent in lumina puternica a soarelui, se simte pulsand viata, cu energiile sale uriase si tainele sale indescifrabile.
Firele marunte si gingase ascund substante si energii cu o putere nebanuita, cu efecte regenerative, intineritoare si vindecatoare extraordinar de puternice. De-a lungul timpului, multi cercetatori au fost atrasi de enigma primelor plante de primavara. Ei au cautat sa realizeze un transfer de tinerete si vitalitate de la ele spre fiinta umana, folosindu-le in fel si chip, cautand sa le descifreze compozitia si sa le inteleaga. Astfel au luat nastere o multime de cure de dezintoxicare si de regenerare, din care am selectat-o pe cea mai eficienta: cura cu orz verde.

Vitamine, hormoni si clorofila

         Dintre toate mladitele verzi de cereale care apar primavara, cele ale orzului s-au dovedit a fi cele mai active in curele de regenerare. De ce? Oamenii de stiinta au incercat sa raspunda la aceasta intrebare si au cercetat in amanunt continutul firelor tinere de orz, descoperind in ele o veritabila farmacie. Ce gasim in rafturile acestei "farmacii"? In afara unui conglomerat puternic de vitamine, minerale si enzime, orzul verde contine hormoni naturali si clorofila (numai despre aceasta substanta si efectele sale miraculoase asupra sanatatii s-ar putea scrie carti intregi, in ultimii cincizeci de ani fiind facute sute de studii care pun in evidenta actiunea sa de "curatare" exercitata asupra organismului, inclusiv asupra sangelui, de stimulare imunitara, de cicatrizare si regenerare).

Cum obtinem mladitele de orz verde        
Pentru o perioada scurta de timp (2-3 saptamani), vom gasi orzul verde direct pe camp, de unde poate fi recoltat prin taierea firelor verzi la 2-3 cm de radacina (planta trebuie foarte bine spalata, pentru inlaturarea eventualelor ingrasaminte chimice). In cazul unor cure mai lungi, se recomanda cultivarea orzului in ghivece, la domiciliu.
         Materiale necesare: seminte de orz sanatoase, pamant gras pentru flori si ghivece largi sau tavite care sa poata fi umplute cu pamant.
         Sadirea: semintele de orz se tin la inmuiat in apa vreme de 24 de ore, dupa care se pun in pamant la 1 cm adancime si se stropesc regulat (zilnic). Intr-o saptamana, vor aparea firele de orz, care vor creste foarte rapid, ajungand in circa zece zile la dimensiunea ceruta: 20-30 cm.

Cum preparam si cum administram orzul verde


         De obicei, se foloseste sucul de orz verde, care se poate obtine casnic prin trei metode:
         1. Prin tocare: o mana de fire verzi de orz se da prin masina de tocat carnea, dupa care se stoarce pasta vegetala obtinuta in tifon, strangandu-se sucul intr-un pahar.
         2. Cu storcatorul de fructe: este metoda cea mai comoda. Se pun in storcator manunchiuri compacte de fire de orz, care vor lasa rapid un suc limpede, de culoare verde, ce va fi adunat intr-un pahar de sticla.
         3. Prin mixare: intr-un mixer electric (modelul cu elice pe fundul vasului) se pun o mana de tulpini verzi tocate putin si apa cat sa poata fi maruntite de catre elice. Se mixeaza asa incat sa devina o pasta, dupa care se filtreaza printr-o strecuratoare sau prin tifon.
         Cel mai bine este sa se consume acest suc la cel mult cateva minute dupa stoarcere (in cazul in care este pastrat la frigider, termenul sau de valabilitate se prelungeste la maximum 6 ore). Sucul pur, obtinut prin tocare si stoarcere sau cu storcatorul centrifugal, se consuma diluat: la o treime de pahar de suc de orz se adauga doua treimi de apa sau de suc proaspat de legume. Sucul obtinut prin mixare nu se mai dilueaza, intrucat a fost deja adaugata apa in procesul obtinerii sale.
         Doza zilnica este de cate un pahar de suc diluat, baut de doua-trei ori pe zi, pe stomacul gol, cu jumatate de ora inainte de masa.

Durata unei cure de primavara
         Sucul de orz verde este un remediu puternic, dar bland, ale carui efecte se vad mai ales in timp.
Pentru o cura de intretinere sunt suficiente doua saptamani de tratament, in timp ce pentru tratarea unor boli cronice este necesar ca o cura sa dureze minimum o luna. Persoanele care sufera de o asemenea boala cronica sau care simt ca au nevoie de o purificare mai serioasa este bine sa mentina aceasta cura pana la finele lunii mai (intre altele, acest tratament ajuta la adaptarea sistemului cardiovascular la inconvenientele caniculei).
Un caz aparte il constituie bolile tumorale, benigne si maligne, in care aceasta cura are efecte maxime, daca este tinuta trei luni.

Cateva boli care se vindeca prin cura interna cu extract de orz verde
         Anemia si lipsa de calciu - raspund foarte bine la tratamentul cu orz verde care, pe langa continutul sau de minerale, mai are calitatea de a imbunatati asimilatia. Se bea inainte de fiecare masa un pahar de suc de orz, diluat in proportia 1:3, vreme de 2-4 saptamani. Este un tratament
recomandat si copiilor peste 2 ani, carora le va fi injumatatita doza.
         Bolile de ficat si de bila - sunt combatute lent, dar foarte puternic, de tratamentul indelungat cu suc de orz verde. Am putut observa din plin eficienta acestei cure in cazul unei persoane care suferise foarte multe interventii chirurgicale si luase atat de multe medicamente chimice, incat dupa parerea medicilor nu mai putea suporta o terapie dura. A urmat o
cura alternativa cu suc de orz verde si suc de frunze de patrunjel (se obtine in acelasi mod ca si cel de orz), cate doua saptamani cu fiecare remediu, vreme de trei luni. Dupa acest interval de timp, durerile de ficat au disparut, iar analizele au pus in evidenta faptul ca procesul de distrugere fusese oprit. Si mai era un lucru: persoana in cauza recuperase o mare parte din capacitatea functionala a singurului rinichi pe care il mai avea (celalalt fiind extirpat prin operatie), evitand astfel dializa.
         Cancerul si tumorile benigne - sucul de orz verde inhiba, prin mecanisme inca necunoscute, procesul formarii si proliferarii formatiunilor tumorale. Se recomanda cura indelungata cu suc de orz verde (cate trei pahare pe zi), asociata cu un regim lacto-vegetarian, bazat preponderent pe
cruditati.
         Varicele si hemoroizii - cu ceva timp in urma, am cunoscut o batrana care suferea de varice de mai bine de 20 de ani, varice care, pe masura ce trecea timpul, se ingrosau si tindeau sa formeze ulcere. Intrucat avea resurse foarte modeste si nu-si permitea un tratament cu medicamente, ea a recurs la o metoda pe care o stia din batrani: in fiecare zi, bea 3-4 pahare cu un amestec de sucuri din orz verde, morcov si sfecla rosie, in proportii egale. A mancat mai mult legume si fructe crude, urmand cu rabdare acest tratament vreme de sase luni.  Rezultatele au fost uimitoare: dupa doua luni, varicele au inceput sa se estompeze, disparand apoi una cate una, pana cand picioarele au ramas "curate ca in tinerete", ca sa o citez pe batrana care a aplicat acest tratament. Nu cunosc un alt tratament al varicelor sau hemoroizilor care sa se poata compara ca eficienta cu acesta.
         Gastrita si ulcerul - sunt foarte rapid ameliorate atunci cand se bea de doua-trei ori pe zi suc de orz verde proaspat stors (daca sta mai mult incepe un proces de fermentatie care il face daunator pentru bolnavii de stomac). Sucul se bea pe stomacul gol, inainte de masa, atat pentru
tratamentul bolii, cat si pentru prevenirea ei.
         Reumatismul, bolile de piele si alergia - le-am grupat impreuna, intrucat toate sunt tratate prin acelasi mecanism de cura cu orz verde, si anume prin dezintoxicare. Se beau minimum trei saptamani cate trei pahare de suc de orz verde pe zi, efectele vindecatoare aparand in timp, dar fiind si foarte stabile.
         Menopauza, sterilitatea, imbatranirea prematura - sunt foarte receptive la tratamentul cu orz verde, care, intre altele, este un intineritor de prima mana. Cele mai bune rezultate se obtin tinandu-se in fiecare anotimp cate o cura de patru saptamani cu suc de orz, din care se beau trei pahare pe zi.Cateva aplicatii pentru frumusete
         Tenul iritat si inrosit - se pun comprese cu suc proaspat de orz verde, care se tin vreme de 30 de minute, dupa care pielea se lasa sa se usuce in aer liber. Pentru persoanele care au reactii alergice puternice, se recomanda si cura interna cu suc de orz verde.
         Tenul ofilit - se tine pe obraz vreme de 30 de minute o compresa cu suc proaspat de orz verde, dupa care se intinde pe locul tratat pentru alte 10 minute o masca din smantana. In final, fata se spala cu putina apa calduta sau ceai de rozmarin.
         Acneea - se trateaza atat intern, cat si extern, cu orz verde. Intern, se face o cura de patru saptamani, timp in care se beau zilnic trei pahare de suc de orz. Extern, se aplica vreme de 30-45 de minute, direct pe piele, terciul de orz verde, obtinut dupa stoarcerea sucului. Dupa curatarea
pielii cu putina apa calduta sau ceai de salvie, se lasa pielea sa se usuce."
         -Formula as``

MAZAREA VERDE

MAZAREA VERDE

- O delicatesa care vindeca - 

Mazarea este unul din alimentele a caror origine se pierde in negura timpurilor. Se pare ca pentru prima oara boabele verzi ale acestei leguminoase, ruda buna cu fasolea, au fost cultivate pe actualul teritoriu
al Chinei, unde dovezile arheologice arata ca era cunoscuta inca de acum 4000 de ani. In Europa, mazarea a ajuns cu mai bine de doua milenii in urma, insa celebritatea a cunoscut-o abia in evul mediu, cand era o delicatesa pe masa regilor europeni. Din bucatariile regale, mazarea a ajuns apoi, treptat, pe mesele oamenilor de rand, mai intai in stare uscata, apoi in forma proaspata, in care este consumata preponderent in zilele noastre. 
Foarte hranitoare si bogata in proteine, ea s-a raspandit pe toate continentele lumii, tinzand la statutul de aliment de baza, la fel ca orezul sau cartofii. Insa inainte de a ajunge in farfurie, ea isi castigase deja
statutul de aliment-medicament. In ce fel de afectiuni si in ce doze se administreaza mazarea vom vedea in continuare, nu inainte de a afla cum se prepara si se administreaza: 

Preparate terapeutice din mazare verde

Boabele de mazare au cea mai intensa actiune terapeutica atunci cand sunt gatite proaspete, eficienta lor din punctul de vedere al vindecarii scazand exponential atunci cand le consumam din conserva sau uscate.
Cea mai "sigura" este mazarea din pastai, din care vom scoate boabele verzi si fragede.

Se mai poate consuma si mazarea congelata, care pastreaza un procent mare din cele opt vitamine si din cele sapte minerale asimilabile, din enzimele si din celelalte principii active continute in ea.


In ce priveste gatitul, se aplica principiul cu cat mai bland si mai scurt, cu atat mai bine, asa cum vom vedea in continuare:
Mazarea fiarta in apa se obtine prin punerea boabelor, spalate si alese de eventualele impuritati, intr-o oala de inox, in care apa deja fierbe. Se lasa sa clocoteasca la foc mic. In momentul cand boabele au devenit moi si furculita le zdrobeste cu usurinta, fierberea s-a incheiat.
Unii bucatari "profesionisti" adauga bicarbonat de sodiu la fierbere, pentru a mentine culoarea vie a boabelor de mazare - este o greseala, prin aceasta metoda distrugandu-se multe principii active. La mazarea fiarta se pot adauga ciuperci, sos alb si condimente, obtinandu-se soteul de mazare. O alta varianta este sa adaugam in timpul fierberii o lingurita de miere, o lingurita de unt si sare dupa gust, mazarea astfel preparata consumandu-se cu paine prajita. 
Mazarea fiarta in aburi se obtine cu ajutorul asa numitelor "steamere", aparate electrice care se gasesc in comert. Inainte de a le fierbe, boabele se spala bine si se curata de impuritati. Dupa expunerea la abur, mazarea se lasa sa se raceasca si se poate consuma simpla (cu ulei de masline si cu sare) ori cu diferite alte legume (morcov, ardei, telina, patrunjel verde, rosii), in salate vegetariene delicioase. Fierberea mazarei in abur este cea mai sanatoasa metoda de preparare termica descoperita pana in prezent, prin care sunt pastrate foarte multe din vitaminele, mineralele in forma asimilabila, pigmentii si alte substante active din aceasta leguminoasa.
Supa crema - se obtine din 300 grame de mazare (proaspata sau congelata), dintr-un morcov, o jumatate de telina si o ceapa de marime medie. Se pun la fiert in doi litri - doi litri si jumatate de apa - morcovul, telina si ceapa, iar dupa 20-30 de minute de fierbere, se adauga si boabele de mazare.
Se lasa pe foc pana au fiert toate ingredientele. Se strecoara, zeama se pune deoparte, iar legumele se piseaza sau se mixeaza, pana cand devin ca un piure. Acest piure se combina cu zeama anterior obtinuta prin strecurare, se adauga ulei, sare si piper dupa gust. Supa-crema astfel obtinuta se consuma
simpla ori cu smantana si crutoane.

Boli prevenite prin consumul de mazare
* Osteoporoza - mazarea verde, gatita corespunzator, este o excelenta sursa de vitamina K, pe care organismul o foloseste pentru fixarea calciului in oase. De asemenea, mazarea verde contine vitamina B6, care previne eliminarea calciului din oase si fragilizarea acestora. Ca atare, consumul de mazare verde, minimum 200 de grame, de trei ori pe saptamana, este un foarte bun tratament pentru prevenirea pierderilor de substanta osoasa. In lumina acestor date, mazarea este recomandata in mod special femeilor ajunse la varsta menopauzei, care sunt cele mai susceptibile la osteoporoza. 
* Prevenirea infarctului - consumul de mazare tine sub control nivelul colesterolului negativ (LDL) din sange, ajuta la reglarea tensiunii arteriale, previne excesul de greutate. Este alimentul ideal in timpul
zilelor caniculare de vara, fiind usoara si hranitoare, prevenind puseele de hipertensiune, tulburarile de ritm cardiac si infarctul.
* Boala canceroasa - alaturi de fasolea verde, boabele de mazare sunt printre cele mai bune alimente pentru prevenirea bolii canceroase. De ce? Pentru ca vitaminele (C, A, B1, B2), fibrele insolubile, flavonoidele continute de aceasta leguminoasa sunt tot atatea remedii antitumorale, efectele lor benefice fiind resimtite mai ales atunci cand sunt administrate pe termen lung. Datorita bogatiei sale in substante cu efecte antioxidante, mazarea este utila pentru prevenirea leucemiei, a cancerului pulmonar,
colo-rectal, pancreatic. De asemenea, boabele sale verzi sunt utile in profilaxia formelor de cancer hormono-dependente, cum ar fi cel ovarian, de col uterin, de prostata sau la san. 
* Cancer de prostata - boabele de mazare sunt o excelenta sursa de seleniu in forma asimilabila. Conform unor studii americane facute in 2003, o suplimentare a cantitatii de seleniu din alimentatie aduce dupa sine o scadere cu pana la 35% a riscului de a dezvolta cancer la prostata. 

Tratamente interne
* Hipertensiune arteriala - un grup de cercetatori de la Universitatea Manitoba (Canada) au descoperit in boabele mazarei o proteina care administrata pe cale orala duce la o scadere cu 20% a tensiunii arteriale.
Studii de medicina experimentala, menite sa clarifice mecanismele prin care aceasta substanta are efecte hipotensoare, sunt in plina desfasurare, insa un lucru este cert de pe acum: consumul de mazare este un remediu excelent contra valorilor ridicate ale presiunii sanguine. Ca atare, mai ales in perioadele cu risc ridicat pentru hipertensivi (cum ar fi zilele caniculare sau cele cu nivel ridicat de stres), se recomanda consumul de mazare verde.
Doza zilnica recomandata este de 150-250 de grame de boabe proaspete.
* Ischemie cardiaca, ateroscleroza - vitaminele si flavonoidele din boabele de mazare impiedica oxidarea colesterolului si trigliceridelor pe peretii arterelor, prevenind sau stopand procesul de ingrosare a acestora. Se recomanda o cura cu o durata de 4-8 saptamani, timp in care se recomanda consumarea de trei ori pe saptamana a 150 de grame de mazare verde, eventual in alternanta cu fasolea pastai, care are efecte similare contra ischemiei cardiace.
* Anemie feripriva - mazarea verde este bogata in fier, o portie de 250 de grame din aceasta leguminoasa continand aproximativ 40% din necesarul zilnic din acest oligoelement. Mai mult, mazarea este bogata si in magneziu si vitamina B6, care sunt esentiale pentru asimilarea fierului si pentru combaterea anemiei. Contra acestei afectiuni se recomanda o cura de o luna cu mazare, din care se consuma cate 150-250 de grame o data la doua-trei zile. Pentru o mai mare eficienta se introduc in dieta si alte alimente bogate in fier, cum ar fi galbenusul de ou, fasolea verde, spanacul, urzica.
* Adjuvant in bolile renale - consumul de mazare ajuta in mod special persoanele cu afectiuni renale (infectii cronicizate, chisturi, litiaze recidivante) la care apar si probleme cum ar fi edemele, hipertensiunea arteriala si alte tulburari cardio-vasculare. Profesorul Rotimi Aluko, un biochimist canadian, a prezentat aceste concluzii la conferinta organizata de "American Chemical Society" din 2008, cercetarile sale fiind primele care demonstreaza faptul ca un produs alimentar natural poate sa atenueze
semnificativ simptomele maladiilor renale. 
* Diabet - mazarea face parte dintre alimentele recomandate pentru stabilizarea glicemiei pacientilor cu diabet de tip I si II. Desi este bogata in hidrati de carbon, avand chiar un gust dulce pronuntat, mazarea
contine fibre alimentare si unii compusi cu efect usor hipoglicemiant, ceea ce o face usor de tolerat de catre diabetici. Ea are, de asemenea, efecte diuretice si previne complicatiile cardiovasculare ale diabetului.
* Infectia cu Helicobacter - boabele de mazare germinata sunt o specialitate a bucatariei chineze. Semintele plantei se umezesc periodic cu apa calduta si se tin la intuneric, unde se lasa pana le ies primii coltisori, care arata inceperea procesului de germinare. Germenii de mazare astfel obtinuti
se consuma in salatele de cruditati, impreuna cu morcov, telina si sfecla rosie. In procesul germinarii, in boabele de mazare este sintetizata o substanta fenolica, ale carei proprietati antibiotice asupra Helicobacter pylori sunt incredibil de puternice. Studii facute in laboratoarele Facultatii de Medicina a Universitatii din Massachusetts (S.U.A.) arata ca aceasta substanta, pur si simplu, distruge, chiar in concentratii incredibil de mici, aceasta bacterie "vinovata" de multe din cazurile de ulcer si de gastrita. Se recomanda, asadar, germenii de mazare consumati ca atare (50 grame pe zi) sau chiar ceaiul obtinut prin infuzarea acestor germeni (10 lingurite la un litru de apa), in cure de 14 zile.
* Constipatie - fibrele alimentare continute de mazarea verde, laolalta cu polizaharidele pe care aceasta leguminoasa le secreta in boabele sale, au darul de a debloca tranzitul intestinal si de a elimina toxinele din colon.
Se recomanda mazarea fiarta, preparata cu miere si cu unt (a se vedea
retetele prezentate anterior), cate o portie de 250 de grame pe zi.
* Epuizare, sindromul oboselii cronice - in boabele mazarei gasim o combinatie de vitamine din complexul B, dar si unele minerale (magneziu, fier, seleniu) cu efecte exceptionale in combaterea starilor de oboseala.
Mai mult, mazarea este un aliment usor digerabil, bogat in zaharuri usor asimilabile (care sunt hrana creierului) si in proteine cu grad scazut de toxicitate. Ca atare, atunci cand avem nevoie de o regenerare rapida, fizica sau psiho-mentala, o portie de supa-crema de mazare sau o salata cu multa mazare fiarta poate face adevarate minuni. 
* Imbunatatirea capacitatii de efort fizic - prin continutul sau de vitamina B1, B2, B3, B6, dar si de fier usor asimilabil, mazarea este un sustinator de efort redutabil. Este un aliment care furnizeaza multa energie ce favorizeaza o mai buna oxigenare celulara, fiind folosita tot mai mult in hrana loturilor sportive. Se recomanda consumul a 1-1,2 kilograme de mazare saptamanal in perioadele de efort intens, mai ales facut in conditii termice extreme (frig sau caldura exagerata). 

Intr-un bob de mazare...
* Vitamina A - o portie de mazare (160 de grame) contine nu mai putin de 35% din necesarul de vitamina A pentru o zi. Vitamina A este esentiala pentru piele, pentru ochi, pentru sistemul imunitar, pentru prevenirea si combaterea unor afectiuni tumorale. 
* Vitaminele complexului B - boabele de mazare contin vitaminele B1, B2, B3, B6.
Mazarea este cunoscuta mai ales ca una din cele mai bune surse alimentare naturale de vitamina B1, doua sute de grame de boabe verzi continand aproximativ 32% din necesarul zilnic din aceasta vitamina foarte
importanta pentru activitatea cardiovasculara, a sistemului nervos si digestiv. 
* Vitamina C - este supranumita si vitamina imunitatii, deoarece are un rol esential in mentinerea sanatatii si functionalitatii sistemului natural de aparare al organismului. Dar rolul sau nu se limiteaza la atat, vitamina C fiind esentiala si pentru sistemul cardiovascular, pentru sistemul muscular si cel nervos. Ei bine, si la acest capitol mazarea verde este pe podium, doua sute de grame din acest aliment preparat corespunzator asigurand nu mai putin de 40% din necesarul zilnic de vitamina C.
* Vitamina K - alaturi de fasolea verde, mazarea verde este un lider de necontestat in acest domeniu, o portie de 160 de grame de boabe verzi asigurand aproximativ 52% din necesarul zilnic din aceasta vitamina, foarte importanta pentru inchiderea ranilor si pentru coagularea sangelui, dar si pentru rezistenta oaselor, ea ajutand la "sudarea" moleculelor de calciu din os.
* Fosfor - intr-un sfert de kilogram de mazare gasim aproape o treime din ratia zilnica necesara de fosfor. Fosforul este un oligoelement esential pentru sistemul nervos, pentru regenerarea celulelor si pentru consolidarea oaselor.
* Potasiu si magneziu - o portie de 160 de grame de mazare verde contine 22% din necesarul zilnic de potasiu al unui adult si 15% din necesarul de magneziu. Ambele minerale sunt esentiale pentru mentinerea functionalitatii inimii (ele alcatuiesc si celebrul "Aspacardin", folosit in aritmia cardiaca), pentru sanatatea sistemului nervos si al celui muscular. 
* Zinc - este un oligoelement necesar pentru activarea sistemului imunitar, pentru refacerea tesuturilor distruse, precum si pentru functia de reproducere (atat la femei, cat si la barbati). Intr-o portie de mazare
gasim aproximativ 12,6% din necesarul zilnic de zinc.
* Seleniu - ne referim, evident, la seleniul in forma organica, asimilabila, care este un remediu extraordinar pentru prevenirea si combaterea cancerului, dar si pentru intarirea imunitatii, pentru combaterea infertilitatii la barbati, pentru sustinerea functiei pancreasului. Un studiu facut in Slovenia arata ca boabele de mazare sunt printre cele mai bune surse naturale pentru acest oligoelement. Procentajul de seleniu depinde foarte mult si de tipul de sol pe care aceasta leguminoasa creste.

Precautii si contraindicatii
Mazarea verde va fi consumata cu prudenta de catre persoanele care au un nivel foarte ridicat al ureei in sange sau care au litiaza renala cu urati, deoarece boabele sale contin asa-numitele purine, care dupa ce sunt metabolizate dau ca "reziduu" in organism acidul uric.

Actele de bunatate

Actele de bunatate au ca rezultat beneficii semnificative, inclusiv  in sanatatea fizica.

Dragostea si bunatatea genereaza oxitocina in organism, care este denumit si  "hormonul dragostei" fiind prezent in cantitati mari in timpul acelor imbratisari pline de tandrete si iubire.Este acel flux care strabate intreg organismul in acele momente, deasemenea exista un nivel ridicat la mamele care isi privesc cu dragoste noua progenitura, care abia si-a facut aparitia in planul fizic.

Oxitocina este asociata cu generozitatea, cu nivelul de crestere a increderii, reduce frica si anxietatea, ii determina pe oameni sa vada viata intr-o lumina pozitiva, socializeaza cu usurinta si au un grad mai mare de empatie unii fata de altii.
Oxitocina se produce cand ai un sentiment de iubire si de legatura cu o persoana, sau mai poate fi generat in timpul unei intimitati fizice.
Totusi, oxitocina are o promovare semnificativa in sanatatea fizica, fiind daunatoare radicalilor liberi, inflamatiilor, scaderea tensiunii arteriale, in bolile  inimii si insanatosirea ei, prin crearea de noi vase de sange.

Exista o serie intreaga de metode naturale de a creste oxitocina in organism, cum ar fi: vizionarea unui film de suflet, o expresie emotionala,  primirea unui masaj de calitate, sprijinirea unui iubit/iubite, imbratisari fara numar, si chiar plimbarea unui animal de companie.

Rezultate exceptionale in producerea oxitocinei, o au meditatiile zilnice, sau un timp de relaxare in iubire si compasiune. Intra in contact cu stima si dragostea, pentru tine, pentru altii si pentru toata lumea.

Poti extinde aceasta dragoste si compasiune, chiar pentru oamenii care iti displac, cu care esti in conflict, dispret sau dezacord pentru o vindecare prin rezonanta. Sa ne gandim chiar la vrajmasii nostri sa-si
transforme energiile dense in lumina si iubire.Neuitand actele de bunatate, care le includ pe cele mai mici,cum ar fi: sa inchiriezi un obiect cuiva, oferind complimente sincere, a deschide usa cuiva si a
avea timp sa asculti doleanta cuiva, sa oferi cuiva o carte, sa faci un tort, o prajitura buna cuiva, pana acolo, cand poti paste pe izlaz un card de gaste cuiva plecat sa-si rezolve o problema.Acestea, chiar sunt
probleme din viata de zi cu zi.Mai poti face voluntariat, poti oferi cuiva masa de pranz, sau sa scrii o poezie pentru cineva drag.

Bunatatea in cuvinte creeaza incredere.
Bunatatea in gandire creeaza profunzime.
Dragostea este izvorata din bunatate.

Sa ne fie de folos !

BUSUIOCUL - planta magica a romanilor

Busuiocul (familia Labiatae) este format din tulpina si ramuri tinere acoperite cu frunze de culoare verde, terminate cu sau fara inflorescente. Florile busuiocului au corola alba sau alburie - roz cu tubul scurt. Se utilizeaza toate partile plantei. Busuiocul este o planta cu miros si gust caracteristic, placut aromat, ceea ce a deteminat popularitatea acestuia ca si condiment in preparatele culinare. Usor adaptabil, busuiocul creste in orice loc
Busuiocul este o planta originara din India, cunoscuta si folosita inca din urma cu trei milenii si care s-a bucurat de o raspandire rapida in toata lumea.
La indieni, despre busuioc se spune ca este planta lui Krishna si a lui Vishnu, iar bunii hindusi nu se duc la culcare fara o ramurica de busuioc pusa pe piept, menita sa ii duca in timpul somnului pe taramurile paradisiace.
La romani si mai tarziu la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei si a fertilitatii, inflorirea lui fiind celebrata prin serbari si prin adevarate ritualuri.
La greci si in aproape toate tarile crestin-ortodoxe, busuiocul are aproape aceleasi semnificatii ca si in India, fiind considerat planta sacra. Agheasma se face cu ajutorul busuiocului, si tot cu un buchet de busuioc se imprastie apa sfanta, pentru alungarea Necuratului ori pentru sfintirea locurilor. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protectia divina asupra casei si a ocupantilor sai. Romanii il tin la fereastra, ca spiritul bun al casei.

Insa dincolo de dimensiunea sa spirituala si magica, busuiocul mai are o calitate foarte importanta - aceea vindecatoare, de care ne ocupam in continuare.

Raspandire si recoltare
La noi in tara busuiocul este exclusiv planta de cultura. Semintele se pun in pamant la Dragobete (24 februarie), apoi se tin in casa, in ghivece puse la fereastra, pana la Sfantul Gheorghe (23 aprilie), cand se planteaza in gradina. Recoltarea sa incepe la sfarsitul lui iunie si continua pana toamna tarziu, cand cade prima bruma. Se taie doar varfurile inflorite de busuioc (fara partea lemnoasa), de mai multe ori pe timpul verii, dupa fiecare taiere, planta dand si mai multi lujeri, care la randul lor vor inflori. Dupa culegere, varfurile de busuioc se usuca intr-un strat cu o grosime de maximum un deget (aproximativ 2 cm), pana cand tulpinile si frunzele devin usor casante. Depozitarea se face in pungi de hartie sau in saculeti de panza, in locuri intunecoase, uscate si racoroase.

Preparate din busuioc
Pulberea
Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea a inflorescentelor de busuioc uscate, urmata, eventual, de o cernere prin sita pentru faina alba. O lingurita rasa de pulbere (aproximativ 1,5 grame) se tine vreme de cateva minute sub limba, dupa care se inghite cu apa. Se ia pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi.
Infuzia fierbinte
Flori de busuioc
Se foloseste in terapia naturala (desi nu are bogatia de principii active a infuziei combinate) pentru efectele antispastice, element foarte important in tratarea unor tulburari digestive si a unor afectiuni respiratorii (bronsita, tuse convulsiva, viroze respiratorii) . Se prepara simplu, prin oparirea unei lingurite de tulpini inflorite si maruntite cu o cana de apa clocotita, dupa care se lasa un sfert de ora sa se infuzeze si se filtreaza. Se bea cat mai fierbinte, asa incat efectul antispastic, hipertermiant si relaxant sa fie maxim.
Infuzia combinata
Cum arata si numele, combina extractia la rece cu infuzia fierbinte, ajutand la conservarea principiilor active. Se prepara astfel: 2-3 lingurite de flori si frunze de busuioc maruntite se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa, de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar pulberea ramasa se opareste cu inca o jumatate de cana de apa fierbinte 20 de minute, dupa care se lasa la racit si se filtreaza; se combina cele doua extracte; se bea inainte de masa cu un sfert de ora. Doza - 3 cani pe zi.
Tinctura
Se umple pe jumatate un borcan cu pulbere de iarba de busuioc, completandu- se restul cu alcool de 50 de grade. Se inchide ermetic si se lasa la macerat vreme de opt zile, dupa care tinctura se filtreaza prin tifon, si se pastreaza in sticlute mici, inchise la culoare.
Uleiul volatil
Termeni sinonimi pentru uleiul volatil sunt si ulei eteric, ulei aromatic sau ulei esential. Este un preparat ce se obtine doar prin procedee industriale (prin antrenare cu vapori), si se gaseste in magazinele si in farmaciile naturiste. Se va folosi doar uleiul de busuioc pe care este specificat ca poate fi folosit pentru uz intern. Se administreaza, de regula, cate 3 picaturi dizolvate intr-o lingurita de miere sau puse intr-o lingura de apa, de 2-4 ori pe zi, in cure de 5-14 zile. La copiii intre 8 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la cei intre 5 si 8 ani, se administreaza o singura picatura, de doua ori pe zi.
Baile terapeutice
Doua maini de busuioc se lasa la inmuiat intr-o oala cu 3-5 litri de apa calduta, vreme de 12 ore (de dimineata pana seara), dupa care se filtreaza. Maceratul obtinut se pune deoparte, iar planta ramasa se mai opareste cu un litru de apa, se lasa la infuzat vreme de 15 minute, apoi se filtreaza. Se toarna ambele preparate obtinute in cada de baie, peste apa fierbinte. De regula, baile cu busuioc dureaza 20-30 de minute, avand efecte tonice fizice si psihice, ajutand organismul sa lupte impotriva infectiilor si ferindu-ne in mod special de bolile asociate cu frigul sau cu umezeala.

Boli prevenite cu ajutorul busuiocului

* Toxiinfectia alimentara - un studiu facut in 2004 arata ca punerea unei singure picaturi de ulei volatil de busuioc intr-un litru de apa de baut, care se consuma pe parcursul unei zile, ne pune la adapost de multe din infectiile cu bacterii luate din alimente. Mai ales in timpul sezonului cald, acestea produc toxinfectii alimentare, traduse prin simptome cum ar fi voma, diaree puternica, febra. Si condimentarea cu busuioc a mancarurilor este recomandata, mai ales in timpul verii, deoarece substantele volatile din busuioc pastreaza alimentele nealterate mai mult timp si ne feresc de infectiile tubului digestiv.
Un remediu de nadejde in tulburarile gastro-intestinale, busuiocul stimuleaza digestia, calmeaza colicile, ajuta la eliminarea gazelor, este antiemetic, antiseptic intestinal si diuretic.
*In inflamatiile cailor respiratorii planta este utilizata ca antiseptic respirator, antispastic, antitusiv, bronhodilatator.
*De asemenea, printre proprietatile busuiocului se mai numara si cele de galactogog (stimuleaza secretia de lapte), reechilibrant al activitatii endocrine, stimulent al sistemului imunitar, tonic general, tonic nervos, antidepresiv.
* Ateroscleroza - unul din secretele efectelor benefice ale bucatariei mediteraneene asupra aparatului cardiovascular este chiar busuiocul. Alaturi de oregano, el este principalul condiment folosit in aromatizarea sosurilor pentru paste, a salatelor, a multor tipuri de pizza. Substantele antioxidante continute de catre busuioc previn formarea placilor de aterom pe artere si mentin elasticitatea vaselor sanguine.
* Infarct - studii de medicina experimentala arata ca administrarea zilnica de busuioc, ca planta medicinala sau ca si condiment introdus in mancare, previne infarctul. Nu doar ca busuiocul protejeaza arterele coronare de depunerile de colesterol, dar ajuta si la tinerea sub control a tensiunii arteriale si are o foarte complexa actiune la nivelul sistemului nervos central, protejand intregul sistem cardiovascular de efectele nefaste ale stresului.
* Astm bronsic - consumat ca aliment, in salate, in sosuri ori in supe, busuiocul protejeaza aparatul respirator de aparitia reactiilor alergice, impiedica in buna masura recidiva infectiilor bronho-pulmonare, protejeaza caile respiratorii de procesele inflamatorii ce conduc la aparitia astmului.
* Iradiere - doua principii active din busuioc, orientina si vicenina (ambele sunt flavonoide hidrosolubile) , protejeaza celulele organismului in fata actiunii mutagene a radiatiilor ultraviolete, a radiatiilor beta si gamma.. Ca atare, pe timpul verii, cand suntem mai vulnerabili la radiatiile solare, dar si atunci cand suntem expusi la radiatii din alte surse, administrarea zilnica a busuiocului este foarte utila pentru prevenirea mutatiilor celulelor, a proceselor de malignizare. Se ia pulberea de busuioc, cate 4-8 grame pe zi, in cure de 30 de zile.
* Infectia cu papilomavirusuri cancerigene - un studiu facut de un colectiv condus de dr. T. Dasgupta, publicat in 2004 in "Journal of Phytomedicine" , arata ca animalele de experienta infectate cu tulpini de papilomavirusuri cu potential cancerigen ridicat si tratate cu frunze de busuioc au avut o rata mult mai mica de aparitie a formatiunilor tumorale fata de lotul martor.

Tratamente interne
* Stres psihic intens, tulburari neurovegetative - se tin cure de cate 20 de zile, timp in care se administreaza cate o jumatate de litru - un litru de infuzie de busuioc combinata pe zi. Mai multe observatii facute de medicii care au administrat busuioc pacientilor cu acest gen de tulburari conduc la concluzia ca aceasta planta produce "imunizare la stres". Mecanismele prin care busuiocul ne protejeaza organismul si psihicul de efectele nefaste ale tensiunilor emotionale intense inca nu sunt cunoscute. Unii cercetatori sustin ca principiile active din busuioc ajuta la o mai buna oxigenare celulara, ceea ce permite organismului si in special sistemului nervos central sa se adapteze la conditiile de stres. Observatiile clinice ale multor specialisti arata insa ca la multi pacienti, busuiocul induce o stare de optimism si de incredere care nu poate fi explicata doar prin simpla oxigenare.
* Sindromul oboselii cronice - se amesteca 4 linguri de pulbere fin macinata de busuioc cu 12 linguri de miere si 4 linguri de polen proaspat. Se administreaza zilnic cate 4-6 lingurite de amestec, in cure de zece zile, urmate de alte cinci zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Este un remediu cu efecte complexe, care tonifica sistemul nervos, are actiune antidepresiva si care ajuta la relaxarea si la refacerea rapida din punct de vedere psihomental.
* Eforturi mentale prelungite - se bea o o cana de infuzie combinata de busuioc, in doza unica. Dupa administrare, se face o pauza de 5-10 minute, dupa care munca intelectuala poate fi reluata. Infuzia combinata de busuioc este un remediu care imbunatateste rapid circulatia cerebrala, favorizeaza mentinerea treaza a atentiei pe perioade indelungate de timp si alunga oboseala. Un alt remediu cu efecte foarte bune in acest sens este infuzia combinata din busuioc si menta (Mentha piperita), menta din acest amestec adaugand si o imbunatatire a claritatii mentale.
* Adjuvant in depresie si depresie anxioasa, nevroze - se recomanda amestecul, in proportii egale, de pulberi de busuioc si de sunatoare, din care se ia cate o lingurita, de 4-6 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de opt saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza, dupa care se poate relua. Terapeutii care au aplicat tratamentul cu busuioc sustin ca administrarea acestei plante indeparteaza anxietatea si pesimismul, stabilizeaza emotiile, faciliteaza o mult mai buna exprimare a sentimentelor si a individualitatii in general. Combinatia busuioc + sunatoare este foarte utila contra starilor de depresie, de astenie si de melancolie.
* Dureri de cap - se administreaza o lingurita de pulbere de busuioc, in care se pune o picatura de ulei esential din aceeasi planta. Este un remediu recomandat in durerile de cap care apar datorita oboselii, a hipotensiunii, precum si in migrenele biliare (cu colecist hipoton) sau asociate cu constipatia. Busuiocul elimina durerile de cap prin efectul de imbunatatire a circulatiei cerebrale, prin deblocarea colecistului si a tranzitului intestinal.
* Viroze respiratorii, gripa - se administreaza infuzie fierbinte de busuioc, cate 3-4 cani pe zi, in fiecare cana de preparat adaugandu-se si 2 picaturi de ulei volatil de busuioc. Un studiu facut in 2005 de departamentul de microbiologie al "Universitatii Koshiung" din Taiwan arata ca mai multi compusi din busuioc au efecte antivirale puternice (mai ales asupra adenovirusurilor) . Mai mult, tratamentul cu busuioc previne complicatiile gripei, reduce starile de disconfort (vertij, dureri de cap, tuse) din timpul bolii.
* Bronsita cronica si acuta, accese de tuse - se recomanda combinatia de ulei volatil de busuioc si de menta, in proportia de 1:1. Din acest amestec se administreaza cate 3 picaturi, de 4-6 ori pe zi, in cure de 7-21 de zile. Uleiul volatil de busuioc are efecte antispastice asupra cailor respiratorii, anihileaza foarte multe dintre bacteriile si virusurile care produc bronsita, grabeste procesele de vindecare si reduce simptomele neplacute ale bolii. De asemenea, administrarea acestui amestec previne crizele de sufocare si instalarea astmului.
* Rinita cronica, sinuzita - se recomanda cate o lingurita de pulbere de busuioc, in care se pune o picatura de ulei esential din aceeasi planta, administrata de 3-4 ori pe zi. Se face o cura de 14 zile, timp in care principiile active ale plantei vor ajuta la decongestionarea cailor respiratorii superioare, vor ajuta la eliminarea infectiilor bacteriene si la... recapatarea simtului olfactiv. Observatiile clinice arata ca dupa curele cu busuioc multi pacienti si-au recapatat mirosul pierdut din cauza bolii.
* Artrita reumatoida - se face o cura cu infuzie combinata de busuioc, din care se administreaza cate un litru pe zi, in cure de 45 de zile. Studiile arata ca flavonoidele si anumiti compusi volatili (cum ar fi eugenolul) din busuioc au efecte antiinflamatoare articulare puternice, reducand durerea si rigiditatea articulara.
* Voma, stari de greata - se ia cate un sfert - o jumatate de lingurita de pulbere de busuioc, de 4-6 ori pe zi. Este un tratament simplu, care de cele mai multe ori elimina starile de greata. Uleiul volatil din aceasta planta actioneaza la nivelul papilelor gustative si al sistemului nervos central, favorizand si secretia de saliva si de sucuri gastrice, eliminand inapetenta, dispepsia si flatulenta. Ca atare, este un tratament foarte util si contra indigestiei, a balonarii si a colicilor abdominale. In cazul colicilor, se recomanda mai ales infuzia fierbinte de busuioc, care are un foarte bun efect antispastic digestiv.
* Infectia cu giardia - se administreaza uleiul volatil de busuioc, din care se iau cate trei picaturi puse pe o bucatica de paine, de trei ori pe zi, inainte de mesele principale. Cura dureaza vreme de 21 de zile, dupa care se fac teste coprologice si, daca mai este cazul, tratamentul se poate relua dupa o pauza de 10 zile.
* Toxiinfectie alimentara, diaree - se administreaza cate o lingurita de pulbere de busuioc, in care se pun 1-3 picaturi de ulei esential din aceeasi planta, de 3-4 ori pe zi, pana la vindecare. Acest tratament distruge multe din bacteriile care produc aceste afectiuni, intre care mentionam Listeria monocytogenes, Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Yersinia enterocolitica.
* Adjuvant in dizenterie - intr-o cana de infuzie combinata de busuioc se pun 4-5 picaturi de ulei volatil. Se administreaza patru asemenea doze pe zi, in cure de 10 zile. Busuiocul are un puternic efect antibiotic, distrugand un spectru foarte larg de bacterii nocive pentru tubul digestiv.
* Cistita - se beau cate trei cani pe zi de infuzie combinata de busuioc dimineata, la pranz si seara, in care se pun cate 3 picaturi din uleiul volatil de busuioc. Tratamentul se face vreme de 7-14 zile si are efecte antibiotice, antimicotice si antivirale puternice. De asemenea, busuiocul stimuleaza diureza, reduce inflamatia la nivelul cailor urinare, previne complicatiile infectiilor reno-urinare.
* Infectii cu bacterii rezistente la antibiotice - uleiul volatil obtinut din busuioc este una din substantele cu cel mai larg efect antibiotic, fiind eficient atat contra bacteriilor gram-pozitive, cat si gram-negative. Mai mult, tratamentul cu ulei volatil de busuioc, spre deosebire de cel cu antibiotice clasice, nu favorizeaza aparitia micozelor (din contra, are efect antifungic) si nu slabeste sistemul imunitar. Ca atare, in cazul in care tratamentul cu antibiotice de semisinteza nu da rezultate, se recomanda ca adjuvant o cura cu ulei volatil de busuioc, din care se iau 2-4 picaturi, de patru ori pe zi, pe o perioada de 10-14 zile.

Tratamente externe
* Eczeme infectioase - se pun comprese cu tinctura de busuioc pe zonele afectate, vreme de 1-2 ore zilnic. Busuiocul are efecte antibiotice si antifungice foarte puternice, care elimina infectiile si suprainfectiile.
* Cosmaruri, tulburari de somn - daca la romani este traditia de a dormi cu busuioc sub perna pentru a afla ursitul, la triburile din nordul Africii ramurile de busuioc se pun sub perna si la capul patului pentru a aduce vise frumoase si pentru a face somnul odihnitor. Etnologii care au cules date despre aceasta procedura terapeutica traditionala spun ca metoda functioneaza fara gres.
* Crampe menstruale - se umezeste o bucata de tifon cu infuzie combinata de busuioc. Compresa se aplica pe zona abdominala inferioara, deasupra punandu-se o sticla cu apa cat de calda puteti suporta. Aplicatia se face vreme de un sfert de ora - o ora (schimband eventual sticla cu apa calda pentru a mentine temperatura ridicata). Efectele antispastice si calmante ale durerii sunt foarte prompte.
* Cistite recidivante, bronsita cronica - se fac bai complete adaugandu-se in apa din cada doi litri de infuzie combinata si zece picaturi de ulei volatil de busuioc. Tratamentul are efecte hipertermiante (creste temperatura corpului, ceea ce permite combaterea eficienta a infectiilor bacteriene), antibiotice si tonice generale.

BUSUIOCUL SI FRUMUSETEA
* Ten seboreic - se sterge seara tenul cu infuzie combinata de busuioc, iar apoi se pune o compresa cu aceeasi infuzie, pe obraji si frunte. Tratamentul impiedica infectarea porilor, anihileaza bacteriile care contribuie la agravarea acneei, curata eficient tenul.
Pentru tenurile sensibile, acneice se poate utiliza un gel antiacnee cu busuioc. Acesta poate fi procurat din magazinele de specialitate si contine extract de busuioc, de galbenele si de coada-soricelului, ingrediente cu larg spectru antimicrobian si substante keratoplastice. Gelul de aplica dimineata si seara. Obligatoriu, dupa extragerea comedoanelor, se curata pielea cu ajutorul unui tampon de vata imbibat cu lotiune tonica. Se aplica apoi gelul antiacneic.
* Adjuvant contra caderii parului - intr-un sfert de cana de infuzie de busuioc se pun 1-2 picaturi de ulei volatil din aceeasi planta. Cu preparatul obtinut se maseaza scalpul zilnic. Este un tratament care activeaza puternic circulatia la nivelul foliculilor pilosi, si care elimina si micozele la nivelul pielii capului.
*Busuiocul contine uleiuri volatile, avand proprietati antiseptice, bactericide, antiinflamatorii si cicatrizante. In cosmetica se foloseste infuzia sub forma de comprese sau pulverizari in cazul tenului gras si acneic. De asemenea, pentru indepartarea mirosului neplacut al respiratiei si intarirea gingiilor, se fac spalaturi bucale cu ceai de busuioc.

PRECAUTII SI CONTRAINDICATII LA TRATAMENTUL CU BUSUIOC
* Alergia la administrarea interna a busuiocului este foarte rar intalnita, insa la unele persoane, aceasta planta, mai ales uleiul volatil extras din ea, poate da simptome cum ar fi catarul respirator, senzatia de sufocare ori deranjamente gastro-intestinale. De aceea, inainte de a incepe un tratament intern cu busuioc, vom lua o cantitate foarte mica de planta sau de ulei volatil, si doar daca in 4 ore nu apare nici un simptom de alergie, vom continua administrarea normala.
* Reactiile alergice la folosirea externa a busuiocului sunt ceva mai frecvente si constau in aparitia de inflamatii la nivelul pielii, a catarului respirator si a senzatiei de dificultate in respiratie. Ca atare, inainte de a face bai generale sau de a aplica comprese cu busuioc, vom testa mai intai preparatul pe o portiune mica de piele si doar daca nu apar reactii adverse de tipul celor descrise mai sus, vom continua tratamentul.
Ca si alte plante aromatice, busuiocul contine un compus numit estragol, depistat ca si cancerigen, in testele de medicina experimentala. Trebuie stiut insa ca folosita in cantitati normale, aceasta substanta are o concentratie de 100 pana la 1000 de ori mai redusa decat doza de la care apare efectul toxic. Mai mult, in busuioc mai exista multi alti compusi cu efecte anticancerigene certe, care fac din aceasta planta un inamic al bolii canceroase si nu un inductor al ei.

BUSUIOCUL CA ALIMENT
In bucataria mediteraneana, busuiocul este un condiment foarte apreciat. Proaspat sau uscat, se pune in sosurile de tomate si in sosurile albe, cu care se consuma pastele, pizza si unele salate. De asemenea, busuiocul este foarte apreciat, mai ales in bucataria asiatica, ca aromatizant in salatele de fructe, in compoturi si chiar in dulceturi.
Adaugat in salate, busuiocul se combina cu frunze de patrunjel, de menta, cu tomate taiate marunt si cu frunze de salata verde. In Nordul Africii si in Orientul Mijlociu se prepara o bautura energizanta, punand intr-o sticla un litru de apa, patru linguri de miere si 1-2 ramurele uscate de busuioc. Se lasa totul sa macereze vreme de 12 ore, dupa care preparatul obtinut se filtreaza si se bea in mai multe reprize.

Farmacia din casa: Varza murata

Noi, romanii, consumam varza murata mai mult iarna, de sarbatori, pentru sarmale, ca salata langa o friptura mai grasa sau calita, cu ceva afumatura.
Varza murata este un aliment dar si un medicament minune despre care se spune ca in Evul Mediu ar fi salvat mii de vieti.
Despre acest aliment nu s-au scris foarte multe studii dar se stie ca varza murata este un foarte bun antianemic, diuretic si revitalizant.
Varza murata este bogata in vitamina C, chiar mai bogata decat varza cruda, vitamina antioxidanta care ajuta la fortifierea sistemului imunitar al organismului.
Este singurul aliment de natura vegetala in care se gaseste vitamina B12 din belsug dar si minerale ca magneziu, acid folic, potasiu, fier, iod.
Datorita continutului sau de vitamina B12, varza murata incetineste procesul de imbatranire, protejeaza sistemul nervos si impiedica pierderile de memorie.
Studiile cercetatorilor arata ca varza murata este un inhibator al cancerului.
In timpul fermentatiei, produce o substanta numita isotiocianat care previne raspandirea cancerului in organism.
S-a dovedit de asemenea, ca este un leac impotriva gripei aviare.
Varza murata alina durerile de stomac si ii ajuta pe cei care au probleme cu constipatia, contribuind la reglarea digestiei.
Pentru ca are fier in compozitie, varza murata este recomandata celor care sufera de anemie dar si persoanelor care au stari depresive.
Deoarece contine putine calorii - 20 de calorii la suta de grame - poate fi consumata cu incredere in curele de slabire deoarece inlesneste arderea grasimilor.
Pe langa faptul ca in organism actioneaza exact ca o perie aspra la curatarea si eliminarea toxinelor, varza murata mai este cunoscuta si pentru efectul sau de stabilizare a tensiunii arteriale.
Moarea - zeama de varza acra - se recomanda pentru detoxifierea organismului, mai ales dupa sarbatori, cate doua, trei pahare in fiecare zi.

Sfecla rosie

Imprieteniti-va cu ea! Este o garantie de sanatate pe termen lung

Putina istorie

Leguma banala in zilele noastre, sfecla rosie are un trecut glorios.
Descoperita in urma cu aproape patru milenii, cultivata in Iran,Babilon si Assiria pentru gustul placut al frunzelor ei, la scurta vreme a fost randul radacinilor sa faca furori, mai ales in tarile arabe, unde a devenit si marfa pentru export. Caravanele negustorilor plecau la drum lung spre Grecia antica si Roma, cu desagii incarcati cu marfuri, dar si cu sfecla. O parte se consuma pe drum, iar cantitatea ramasa se vindea cu succes. In Grecia, sfecla simboliza starea de conflict. Cand se certau sotii, deasupra usilor de la intrare se agata o cununa impletita din frunze de sfecla. In Roma, atitudinea fata de sfecla era mai degraba respectuoasa, ea fiind
considerata o leguma de lux care nu trebuia sa lipseasca de pe masa.
De aceea, imperatorul Tiberius le-a si impus germanilor cuceriti de romani sa plateasca tributul in sfecla. In Romania , sfecla a ajuns in secolul IX, initial in zona Marii Negre, odata cu ridicarea cetatilor grecesti, luand apoi drumul Rusiei. In secolul X, calugarii rusi o cultivau cu succes aproape de Marea Baltica, preparand din ea ciorbe si un bors delicios, in vreme ce pentru iernile lungi, sfecla se punea la murat, de regula impreuna cu varza si fructe de padure.
Deseori, se spune cu o doza de invidie, ca stramosii erau mult mai sanatosi decat noi, datorita alimentatiei simple si cat se poate de naturale.
Este adevarat! Batranii nu aveau nevoie de cure complicate de dezintoxicare. Strictetea alimentara din zilele de post ii scutea de problemele legate de indigestii sau depuneri de colesterol. La tara se tinea post negru obligatoriu, miercuri si vineri. In seara zilei de marti, se bea ceai din plante si apa in care s-a fiert sfecla. Toata ziua de miercuri, de la rasaritul si pana la apusul soarelui, nu se manca nimic. Seara, iar se bea ceai din mai multe plante (patlagina,
sunatoare, musetel, roinita sau urzica) si se mancau cateva sfecle coapte in cuptor, asezonate cu leustean si usturoi! Un asemenea regim alimentar le permitea satenilor sa ramana activi si cu mintea limpede, pana dupa 90 de ani.
Poate vom descoperi si noi secretele sanatatii perfecte si ale longevitatii, daca vom acorda respect si atentie nemarginitei experiente si intelepciuni populare.

Frunzele sfeclei la fel de delicioase ca radacina

Sfecla este un depozit nemuritor de vitamine si microelemente care, spre deosebire de restul legumelor, nu se distrug si nu se dezactiveaza in procesul de prelucrare termica. Folosirea ei in alimentatie are, pe langa virtuti culinare, si virtuti medicale de prevenire a bolilor de sange, deoarece intrece toate legumele (in
afara de usturoi) prin continutul de fier. Asimilarea fierului este favorizata de vitamina C, prezenta in toate partile plantei. In structura radacinii de sfecla este prezent si cuprul. Lipsa de cupru in alimentatie provoaca incaruntirea precoce a parului, ingreuneaza procesul de consolidare a fracturilor, provoaca dereglari in
activitatea pancreasului. Alt element important este zincul, prezent in cantitati foarte mari. Datorita prezentei lui in alimentatie, functioneaza bine organele de reproducere, se previne aparitia cosurilor, a furunculozei, caderea parului. Lipsa de zinc afecteaza vederea, poate provoca infarctul miocardic. Sfecla contine si o
cantitate mare de mangan, care apara ficatul de distrofie adipoasa (lipidoza), scade nivelul de zahar in sange, ajuta in lupta cu scleroza si elimina surplusul de apa din organism. Sfecla contine si iod, care favorizeaza metabolismul, fiindu-le extrem de prielnica persoanelor cu obezitate si care sufera de inhibarea functiilor
tiroidei. De nepretuit este rolul iodului si in blocarea cancerului si incetinirea imbatranirii. Celuloza din sfecla scoate din organism toxinele, imbunatateste functionarea tractului intestinal, fiind un remediu redutabil in tratarea obezitatii si constipatiei. Medicina populara foloseste toate componentele sfeclei: atat tuberculii cat si frunzele.

TRATAMENTE INTERNE

* Alcoolism. Complexul de metode folosite in vindecarea alcoolismului prevede si imbogatirea organismului cu saruri de potasiu, vitamine si alte substante care ajuta la reducerea tendintei irezistibile de a
consuma alcool. Cu 30 de minute inainte de masa, se beau 100 ml de suc de sfecla, iar in timpul meselor principale, de 2-3 ori pe zi, se consuma salata de sfecla rasa, fiarta sau coapta in cuptor.
* Amigdalita. In medicina populara, se folosesc mai multe preparate din sfecla, pentru tratarea amigdalitei. Pentru gargara, se foloseste apa calduta in care s-au fiert frunzele sau radacina de sfecla. O alta metoda: se da pe razatoare sfecla cruda, se umple un borcanel de 700
ml, se adauga 2-3 linguri de otet si se lasa la macerat 3 ore, amestecand periodic. Se stoarce sucul si se adauga putina miere de albine. Se face gargara la fiecare 2 ore. Pentru accelerarea vindecarii, in pauze, intre gargare, se mesteca incet cate o felie de sfecla cruda.
* Anemie. Continutul bogat in fier favorizeaza ridicarea nivelului de hemoglobina in sange. Se recomanda consumul zilnic al sfeclei in stare cruda, fiarta sau murata. De 2-3 ori pe zi, se mananca 150 g de salata din sfecla, morcovi si ridiche neagra crude, date prin razatoare,
amestecate cu suc de lamaie sau smantana.

Substantele vitale din sfecla nu se distrug prin fierbere (dar e preferabil sa fie consumata cruda)

* Bronsita cronica. Se stoarce sucul dintr-un kilogram de sfecla, se amesteca cu 1 kg miere de albine, 500 ml vin rosu de casa, un pahar de suc de morcov si 1 kg de piersici curatate de samburi si taiate felii.
Se pune totul intr-un borcan de sticla, care se introduce intr-un vas cu apa calduta. Se fierbe 10-12 minute pe baie de aburi dupa primul clocot. Pe parcurs, se amesteca cu o lingura de lemn sterilizata. Se pastreaza in frigider. Se beau cate 75 g dimineata, pe nemancate, dupa care se mananca o bucatica de unt. Doza obtinuta este pentru o singura persoana. Ajuta si la vindecarea diferitelor afectiuni ale aparatului respirator, provocate de raceala, dar si pentru profilaxia lor.
* Constipatie, ocluzii intestinale, hemoroizi, hipertensiune, varice, aritmie (fibrilatie auriculara).
Se pun la fiert 5 l de apa de izvor, si cand da in clocot se adauga 500-700 g de sfecla tocata si se ia de pe foc. Se infuzeaza 3 ore, apoi se strecoara. Se amesteca cu 150 g de zahar si o lingurita de drojdie uscata si se pune intr-un loc cald, pentru 24-36 de ore.
(Tratamentul va avea efect pozitiv numai in caz de renuntare categorica la bauturile alcoolice, inclusiv berea . Dupa 2-3 pahare de vin sau bere, bolile ocupa din nou pozitiile castigate si tratamentul trebuie inceput de la zero.) Impreuna cu sfecla, in apa puteti sa adaugati si plante medicinale pentru afectiunile de care suferiti, de exemplu: matase de porumb, paducel, flori de castan etc. Dupa stoarcerea lichidului, din sfecla ramasa se modeleaza bilute de marimea corcoduselor si se pastreaza in frigider sau in congelator (daca sunt multe). Dimineata, pe nemancate, se beau 300 ml de suc fermentat de sfecla. Daca dupa 30-45 de minute apare senzatia de foame, se mesteca incet si se inghite cate o biluta de sfecla.
Procedeul se repeta ori de cate ori apare senzatia de foame. Daca ea nu dispare dupa consumul a 7-10 bilute de sfecla, se pot consuma si alte alimente.
* Curatarea organismului de metale grele si radioactive, dizolvarea placilor aterosclerotice din vasele sanguine.
Se prepara un amestec din cantitati egale de sucuri din sfecla, morcov si ridiche neagra. Amestecul se toarna in sticle de culoare inchisa si se tine 3 ore in cuptorul incalzit slab. Se bea de trei ori pe zi cate o lingura, intre mese.
* Curatirea sangelui, intarirea imunitatii. 500 g de sfecla si 500 g de morcov se taie marunt. Peste legume se toarna apa clocotita cat sa le acopere (cu 2 degete) si se fierb pe foc mic timp de 30 de minute. Cand legumele sunt fierte, se adauga cate o cana de stafide si caise uscate si se lasa sa mai fiarba 5 minute. Dupa racire, preparatul se amesteca cu 2 linguri de miere de albine si se lasa pentru 12 ore la racoare. Se consuma de trei ori pe zi, cate 100-150 g, timp de o luna. Preparatul ajuta si la restabilirea fortelor organismului slabit dupa o boala grea.
* Depuneri de colesterol, constipatie. Trei litri de apa rece se toarna peste 1 kg de sfecla taiata marunt. Se adauga 6-8 crengute de urzica sau 2-3 frunze tinere de hrean. Urzica se schimba zilnic.
Componentele se pun in camara, intr-un borcan. Se bea cate un pahar, de trei ori pe zi.
* Dezintoxicare - un pahar de frunze de sfecla tocate se amesteca cu un pahar de zahar si 3 litri de zer. Amestecul se pune la fermentat in loc cald, ferit de lumina, acoperit cu 3 straturi de tifon. Dupa doua
saptamani se strecoara. Se beau cate unul, apoi cate doua pahare pe zi.
* Disbacterioza. Flora intestinala se restabileste cel mai rapid daca se consuma sfecla marinata. Modul de preparare: sfecla spalata bine se fierbe, se raceste, se curata de coaja si se taie felii subtiri. Inainte de a pune feliile in borcan, sfecla se cantareste. Pentru un
kilogram de sfecla este nevoie de 1 litru de apa, 2 pahare de otet de mere, cate o lingurita de sare si zahar, 10 boabe de piper negru, 6 cuisoare si 2 foi de dafin. Marinata se aduce pana la punctul de fierbere si se tine pe foc slab, 3-5 minute. Otetul se adauga dupa racire. Marinata se toarna in borcan peste feliile de sfecla. Se pastreaza la rece..
* Gripa, raceala. Se amesteca 300 g suc de sfecla cu 200 g suc de rosii, cu sucul dintr-o lamaie, 5 linguri suc de ceapa, 4 crengute de menta, sare, zahar si piper negru macinat (dupa gust). Dupa 2 ore, se
scoate menta si se beau cate 50 ml suc cu inghitituri mici, intre mesele principale.
* Hipertensiune. In medicina populara gasim foarte multe retete pentru reglarea tensiunii, in care ingredientul principal este sfecla. Se amesteca in parti egale suc de sfecla cu miere de albine si se beau
cate 2 linguri de trei ori pe zi. In loc de miere, puteti sa-l amestecati cu suc de paducel.
* Hipertensiune cu dureri de cap si edem al picioarelor. Se storc 300 ml suc de sfecla, se amesteca cu sucul dintr-o lamaie, 1,5 l de apa si 300 g de zahar sau miere de albine. Se tin ingredientele intr-un borcan de 3 l, acoperit cu tifon, intr-un loc cald, pentru fermentatie. Lichidul (gen sampanie) nu se pastreaza la frigider. Se beau, de 3-4 ori pe zi, cate 100-150 ml. Regleaza tensiunea arteriala, dispar durerile de cap si vajaiturile.
* Litiaza renala. Se taie in felii subtiri 3-4 sfecle de marime medie, curatate de coaja. Se pun intr-un borcan de trei litri. Se toarna deasupra apa rece de izvor, in asa fel ca sa ramana un loc gol de 2-3 degete. Pe gura borcanului se pune un strat de tifon. Timp de 7-8 zile, borcanul se lasa la temperatura camerei, amestecand continutul zilnic, cu o lingura de lemn, apoi lichidul se strecoara in alt vas si se pastreaza in frigider. Preparatul se bea fara restrictii. Intre timp, se prepara o alta portie de bautura. In 5-6 luni, in afara de curatarea rinichilor de nisip, este posibila si imbunatatirea digestiei si reglarea tensiunii arteriale.
* Menopauza. Deseori, in perioada climacterica apar diferite dereglari, mai ales menstruatii abundente, cand se pierd cantitati mari de fier. Se bea suc de sfecla in portii mici (75-100 ml) de 2-3
ori pe zi.
* Pietre in colecist. Ca sa eliminati pietrele din colecist, concomitent cu alte metode, se foloseste si siropul de sfecla. Un kg de sfecla taiata felii subtiri se fierbe in 2 litri de apa, pana se
obtine un sirop concentrat. Se beau cate 150 ml, de patru ori pe zi, cu 40 de minute inainte de masa.

TRATAMENTE EXTERNE

* Guturai. Se pun in nas picaturi de suc de sfecla. Pentru cei mai mici, sucul se amesteca cu apa fiarta si racita, ca sa nu-i usture tare.
* Lichen, eczeme, arsuri. Se aplica terciul din sfecla timp de 4-7 zile. Cataplasma se schimba de 5 ori pe zi. Pe arsuri, se pot aplica si frunzele de sfecla strivite in palme.
* Limfostaza (elefantiazis). Edemul limfatic al picioarelor necesita un complex intreg de tratamente, printre care si comprese cu celuloza din sfecla ramasa dupa stoarcerea sucului. In acelasi timp, se bea si
infuzie din frunze de patlagina. O lingura de frunze se infuzeaza in 250 ml apa fierbinte, pana la racire. Se imparte in 2 doze si se bea dimineata si seara, cu 30 de minute inainte de masa.
* Mastopatie. Terciul din sfecla tocata, pus intr-un tifon, se aplica pe locul bolnav, zilnic, 40-50 de minute.. In acelasi timp se beau cate 50 ml de suc, de doua ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa,
timp de 25 de zile.
* Paradontoza. Se rade sfecla pe razatoarea mica. Terciul obtinut se aplica pe gingiile bolnave si se tine 25-30 de minute. Imbunatatirea se observa peste 5-7 zile, dar tratamentul trebuie repetat cateva
saptamani (in functie de vechimea afectiunilor).

Medicina populara foloseste toate componentele sfecleiTest de sanatate cu suc de sfecla

Sfecla contine multe substante benefice (betanina, saruri de potasiu)care au efecte pozitive asupra tensiunii arteriale, asupra nivelului de colesterol, a metabolismului lipidic in celulele ficatului si a intaririi peretilor vasculari. De regula, se stie ca sucurile de legume se beau imediat dupa ce au fost stoarse. Nu e si cazul sucului de sfecla, care nu se bea imediat, ci trebuie lasat 2-3 ore ca sa se
evapore unele ingrediente ce produc efecte negative (dureri de cap, stari de greata etc.). Cu ajutorul sucului de sfecla ne putem testa starea de sanatate, facand un exercitiu simplu. Se beau 100 ml suc de sfecla si se mananca o salata de sfecla cruda, data prin razatoarea fina. Se urmaresc schimbarile de culoare a urinei. Daca nu sunt prezente afectiuni serioase de sanatate, culoarea nu se schimba. Daca
sunt probleme de sanatate, urina capata culoarea sucului de sfecla.

Vin tonic din sfecla

In medicina populara, se foloseste din batrani o reteta cu actiune tonica generala, care se numeste "7 pahare". Se amesteca in cantitati egale cate 250 ml sucuri de: sfecla, morcov, ridiche neagra, usturoi, lamaie, miere de albine si vin rosu dulce (cabernet). Amestecul se pastreaza in vase de sticla, in frigider. Se beau cate 50 ml, de trei ori pe zi. Cantitatea - 1750 ml - reprezinta o cura care se repeta de
cinci ori pe an, cu pauze de 3-4 saptamani.
Preparatul se recomanda pentru revitalizarea organismului dupa interventii chirurgicale, chimioterapie si in timpul tratamentelor de lunga durata.

SFECLA si CANCERUL

Folosirea sucului de sfecla in vindecarea bolnavilor de cancer se practica in medicina populara de mii de ani. Pigmentul din planta este actorul principal in lupta cu cancerul. Doza zilnica minima de pigment se afla intr-un kilogram de sfecla, echivalentul a 250-300 ml de suc, care trebuie consumat fara pauze, tot restul vietii. Pigmentul nu este toxic, nu se descompune in procesul de prelucrare termica si nici in procesul de digestie. Calitatile lui terapeutice se pastreaza si dupa fierbere la 100 grade Celsius, timp de 2 ore.
Consumul regulat de sfecla sub orice forma normalizeaza VSH-ul bolnavilor, restabileste apetitul, scade efectele negative ale tratamentelor cu radiatii. Se recomanda feluri de mancare unde sfecla este amestecata cu fulgi de ovaz, hrean, banana sau lapte prins.
In Centrul oncologic de la Moscova, li se prescrie bolnavilor sa consume zilnic cate 250 g de sfecla cruda, data pe razatoare fina, in 3-4 reprize. Daca sfecla cruda nu este acceptata de organismul bolnavului, ea se inlocuieste cu 300 ml de suc. Dupa trei saptamani de administrare, bolnavilor li se imbunatatesc analizele de sange si
starea generala de sanatate.
Persoanelor cu cancer mamar si de piele li se aplica, de 4-5 ori pe zi, pansamente cu suc de sfecla, pentru micsorarea locului afectat.