duminică, 6 iulie 2014

Sa consumam argila !

 De ce ?
Noi ca specie ne mișcăm zilnic prin 4 elemente. Le absorbim și le eliminăm. Este atât de simplu. E vorba  de "pământul" pe care îl punem în corpul nostru, de "apa" pe care o bem,  de aerul pe care îl respirăm și de focul de care avem nevoie ca să metabolizam aceste elemente. Pământ, apa, aer și foc. 

  De ce oare ne blocăm în gândirea noastră și începem să credem că doar mâncarea este singură care contează? Disecam aceste alimente în numeroase categorii. O comparăm: carbohidrații raportați la proteine și grasimi, aminoacizii cu acizii grași, și așa mai departe.  Îmi doresc să simplificăm lucrurile măcar de data aceasta. 
  
Îmi place să aseamăn corpul nostru cu un acvariu. În marea parte apa și peștii. Acum, dacă avem un acvariu cu siguranță avem nevoie de cele 4 elemente. Avem apa. Apoi avem bulele acelea mici care sunt pompate printr-un tub adica aerul,  lumina sau becurile. Acestea imită soarele. Mai avem mâncarea de pești...aceasta este pământul ( Noi nu mâncăm direct pământ, dar acele substanțe și minerale anorganice devin organice și asimilate de corpul uman după ce plantă, prin procesul fotosintezei

în care din nou sunt implicate cele 4 elemente, transformă mineralele  de fapt pământul,  în ceva ce poate fi folosit că hrană de corpurile noastre. Cât de importantă este pentru acvariu mâncarea de pești? 

   Este importantă dar ce s-ar întâmpla dacă nu am avea lumina, aer și o apa de calitate? Sper că ați realizat că atunci când vorbim de nutriție ne referim nu doar de mâncare ci sunt și  alte elemente la fel de importante. 
  
Sistemul digestiv îndeplinește două roluri. 
 1. Un organ de asimilare și digestie prin stomac, intestine,floră bacteriană și celulele specializate (enterocite) pe care le regularizează 
 2. Un organ de eliminare 
  
"Bacilus Subtilus" este parte integrantă a florei noastre bacteriene "bune", cu o condiție: Să mâncăm pământ!. Acest bacil este doar tranzitar prin intestinele noastre, nu le colonizează. Natura nu face nimic în plus. Pentru că în decursul mileniilor oamenii foloseau argilă ( vrând-nevrând) aproape zilnic. Surse de apă (lacuri , bălți) alimente mai puțin spălate. Așadar sănătatea lor depindea și de acest bacil.  
  Ce face el?   Se leagă de toxine și metale grele ieșind din corp împreună cu acestea. Ajută la menținerea florei patogene în limitele normale. Nefiind inactivat de acidul clorhidric din stomac este un adjuvant în ulcere, curată colonul de materiile putrescide și toxinele de putrefacție deci un ajutor de nădejde petru o altă bacterie "streptococus fecalis" care face același lucru. Asigură un ph "normal" pe unde trece. 
  
 Ceva intră, altceva iese. Aș vrea să vorbesc astăzi despre un lucru care nu este evaluat la adevărata lui valoare.  Și această se întâmplă că urmare a celor mai mari dezastre ce au lovit omenirea. Unul dintre ele s-a întâmplat în Japonia la fucosima. Acest eveniment ne reamintește că în "acvariul" nostru ajung izotopi radioactivi. Cine este expus acestor izotopi în momentul acesta? Eu sunt! Și la fel sunteți și dvs. Noi trăim într-o lume radioactivă în momentul prezent. Trăim într-o lume contaminată radioactiv! Fie că ne place sau nu, fie că realizăm sau nu acest lucru. 
  
  Această este realitate, nu trebuie să ne infrice, ci trebuie să știm cum putem deveni maeștri ai adaptării. Ce trebuie să facem ? Noi trăim în lumea lui "Mad Max" personajul interpretat de Mel Gibson și de care ne aducem aminte cu toții de când eram copii.  Există cesiu radioactiv în aer acum, există stronțiu radioactiv. Personal eu sunt foarte entuziasmat de ce am descoperit dar și de ce am experimentat. Țineți-vă bine, Argilă și Zeolitul. Câți dintre dvs. ați auzit de ele?  Câți dintre voi ați mânca așa ceva? Știați că toate maniferele ierbivore de pe plantea manaca pământ? Știați că înaintașii și strămoșii noștri, înainte că oamenii să locuiască în civilizație...foloseau argilă în alimentație ? Știați că dacă nu folosim această argilă nu beneficiem de o dietă naturală. 
  
 Parte din dietă naturală este argilă. De ce? Pentru că plantele cu care ne hrănim zilnic conțin toxine. Iar când consumăm și argilă, detoxifiem și eliminăm acele toxine. Argilă este o substanță nemaipomenită , este electrică. Toate toxinele care se găsesc în corpul nostru sunt încărcate electric pozitiv. Argilă este încărcată electric negativ. Ghiciți ce se întâmplă când amestecați otravă cu argilă. Acestea se lipesc asemenea magneților. Și le eliminăm la toaletă legate în felul acesta. Argila care este eliminată prin fecale, din acel lung tub digestiv nu este la fel cum am ingerat-o. Este încărcată cu metale grele și toxine. Noi nu putem absorbi argilă în sângele nostru. Întrucât sunt minerale anorganice însă sunt puternic încărcate negativ și ele au capacitatea de a atrage toxinele. Toxine care sunt purtate de fluxul sanguin și duse la intestin unde sunt legate sau încărcate de acea argilă. 
  
 Accidentul de la Cernobâl persistă și acuma prin efectele sale. Radioactivitatea a ajuns în ape , în râuri în sol, după aceea în plante și s-a depozitat ghiciți unde? În noi sau mai bine zis în țesutul adipos pe care corpul nostru s-a chinuit să îl construiască pentru a depozita toxinele periculoase cât mai departe de organele vitale. Dacă zilnic consumați puțină argilă, toate acele substanțe radiactiv se vor elimină. Dacă nu avem în tubul nostru digestiv nimic care să atragă și să încarce aceste toxine, ele devin parte din oasele noastre , parte din grăsimea noastră, devine parte din mușchii noștri. Sunt sigur că ați auzit la știri. Nu va faceți probleme despre Fukoshima pt că radiația nu este chiar atât de dăunătoare. Eu cred că au vrut să spună altceva. Adică nu radiația din Japonia va ajunge aici la noi. Dar particule microscopice vor urcă în atmosferă, sau în apa și când o particula din  această intră în corpul nostru, nu are o putere prea mare radioactivă la măsuratorile externe. Dar ea  se stochează în jurul unor celule, și începe să  emită acea radoactivitate zeci de ani. Ghiciți și dvs la ce duce această în timp? Cancer, boli degenerative, scleroză multiplă 
  
 Dacă noi consumăm argilă, extragem acele particule radioactive de unde sunt stocate,  sângele și limfă le  mută în tractul digestiv și le vom legă de moleculele puternic încărcate electronegativ din acea argilă. 
  
Știu că este ciudat că vă recomand să mâncați pământ. Medicina modernă chiar dă un nume de boală acestui obicei "Paiga" și o vede că o boală. Însă eu cred că dorința de a mânca pământ apare din cauza puternicelor demineralizari suferite de corpul nostru și intoxicări cu diferite substanțe. Insinctul corpului e normal și natural în aceste cazuri. 
  Mai ales femeile însărcinate au acesta dorință naturală de a mânca argilă. Însă în cultura noastră acest fapt este un tabu. Motivul principal pentru care au această dorință este pentru că organismul își dorește să detoxifice cât de tare posibil să pregătească mediul pentru fetus. Organismul mamei, dacă până atunci mai tolera cumva substanțele periculoase, acum realizează că prin fluxul sanguin ele ar putea ajunge la fetus și ar putea provocă probleme degenerative înainte de nașterea propriuzisa chiar. În zilele noastre mulți copii sunt bolnavi încă înainte de a se naște pt că problemă poate pornii de la lipsă detoxifierilor prealabile procreeri. 
  
 În Amazon cercetătorii observă anumite specii de papagali care au un obicei zilnic în a mânca argilă. Înainte de a se hrănii dimineatza ei folosesc argilă. Pentru că altfel toxinele din alimente le-ar produce boli degenerative. Dacă nu consumați argilă, nu doar că nu va alimentați natural dar va expuneți unui risc  mare cauzat izotopilor radioactivi, metale grele și multor altor toxine care intră într-un fel sau altul în organismul nostru zilnic. Ceea ce e liniștitor după ce mâncați argilă sau zeolit este că nu mai trebuie să va îngrijorați de noxele gazelor de eșapament care le inhalăm când stăm în trafic, de metalele grele și radioactivitatea din jurul nostru. Este atât de simplu și atât de ieftin. Avem în România argilă de calitate de consistență untului care se poate dizolvă și consumă imediat. Sau putem să cumpărăm una mai scumpă plină de nisip adusă din tibet, dacă credeți că aceea este mai bună.  Aceea argilă trebuie să o lăsați la decantat de seară până dimineatza. Eu personal folosesc argilă albastră de  Raciu, sau cea verde . Unii au lămâile pentru vitamina C, noi avem cătină și măceșele, fructele exotice sunt doar scumpe și "plimbate". 
  
 Va recomand să căutați mai multe informații despre argilă și zeolit și să o folosiți alături de alți antioxidanți, de împământare și ca o alimentație sănătoasă pentru ca sinergia lor să va propulseze mult mai repede la starea de excelentă în sănătate.  
  
 Cunoștințele și informațiile crezute, dar nu numai atât ci și aplicarea lor, duc la o viață din abundență. 
  

__.
.
 

Un comentariu:

Vali spunea...

Buna ziua...am o intrebare...de ce nu putem folosi uleiul de rapita pentru sfaramarea pietrelor la ficat?adica putem folosi orice ulei..(masline,floarea soarelui.. nuca de macademia)...dar nu cel de rapita.

 
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryDirector web luxdesign28.ro ClickLink.ro
>