• Denumită şi pîinea albinelor, păstura are efecte
rapide în cazul afecţiunilor hepatice
Păstura este poate cel mai valoros produs al stupului, dar şi cel mai puţin cunoscut. Pe scurt, păstura este un polen modificat cu substanţe adăugate de harnicele albine şi care constituie hrana acestora, în special a larvelor. Dacă albinele îşi hrănesc copiii cu acest produs pre-digerat, denumit şi „pîinea albinelor“, vă daţi seama cît de bogat e în substanţe nutritive. Se extrage în cantităţi mici, ceea ce face ca păstura să fie scumpă şi greu de găsit. Dar acest medicament natural este unic prin însuşirile biochimice. Valoarea lui terapeutică este de trei ori mai mare decît a polenului, iar gama afecţiunilor pe care le vindecă este imensă.
Fabrica de pîine a albinelor
Păstura este un polen modificat biochimic. Polenul depozitat în faguri fermentează sub influenţa substanţelor adăugate de albine, a microorganismelor şi a condiţiilor de temperatură şi umiditate. Fermentaţia durează aproximativ trei luni, iar produsul rezultat este diferit de polenul iniţial şi cu o efect terapeutic superior. Ce se întîmplă în stup? Albinele tinere care încă nu zboară, aflate în primele şapte zile de viaţă, preiau polenul de la cele lucrătoare, îl fărîmiţează cu mandibulele, îl frămîntă adăugîndu-i enzime din corpul lor şi îl presează cu lovituri de cap în celulele fagurilor. Celulele se umplu cu polen în proporţie de 2/3. Peste acest polen se adaugă miere în ultima treime şi totul se acoperă cu o peliculă fină de ceară. În acest fel, celula fagurelui este închisă ermetic, iar procesul de fermentaţie poate începe. În prima etapă a fermentaţiei, se dezvoltă bacteria aerobă pseudomonas, care va consuma întreaga cantitate de oxigen, ceea ce conduce în final la moartea acestor bacterii, prin autoasfixiere. În a doua etapă, se dezvoltă o bacterie anaerobă, lactobacillus, care foloseşte glucidele ca sursă de oxigen, producînd în schimb acid lactic, concentraţia acestuia ajungînd la 3,2%. De asemenea, creşte concentraţia de vitamine din grupa B. În a treia etapă, între a 7-a şi a 15-a zi, activitatea de transformare a polenului în păstură este continuată de drojdiile din genul Saccharomyces, care utilizează resturile de glucide. În acest ultim stadiu, se produce fermentaţia finală a polenului, iar pH-ul produsului ajunge la valori cuprinse între 4 şi 4,2.
Colecţie de substanţe sănătoase
Păstura rezultată în urma acestui complex proces de fermentaţie e diferită de polen. Are un conţinut sporit de vitamina K, dar şi un grad de conservare mai mare. Datorită cantităţii mari de acid lactic şi proprietăţilor antibiotice, păstura poate fi păstrată timp îndelungat, fără a se observa modificări majore, cantitative sau calitative. Ţinută la loc uscat şi răcoros, poate rezista pînă la 17 ani. De asemenea, spre deosebire de polen, păstura este mai uşor asimilabilă pentru că granulele de polen sînt deschise, datorită degradării exinei (peretele celular al polenului). Are aciditate mai mare decît polenul, ceea ce reprezintă un factor esenţial în păstrarea şi menţinerea echilibrului metabolic. Compoziţia chimică a păsturii este următoarea: 35% carbohidraţi (glucide: glucoză, zaharoză, dextrine, celuloză), 1-6% lipide (lecitină, acizi graşi) şi caretonoizi (200-875 mg/kg provitamina A), 1,7g/kg vitamina E, 6-200 mg/100g vitamina C. Acest medicament minunat mai conţine şi enzime, aminoacizi (histidină, triptofan, metionină, fenilalanină, valină, cistină, arginină, acid glutamic), antibiotic, hormoni naturali, minerale şi oligoelemente: sodiu, potasiu, nichel, titan, vanadiu, crom, fosfor, zirconiu, beriliu, bor, zinc, plumb, argint, arsenic, staniu, galiu, stronţiu, bariu, uraniu, siliciu, aluminiu, magneziu, mangan, molibden, cupru, calciu, fier. Drept urmare, păstura este o uzină de substanţe benefice, greu de egalat de oricare alt produs al stupului şi chiar al naturii.
Păstura este poate cel mai valoros produs al stupului, dar şi cel mai puţin cunoscut. Pe scurt, păstura este un polen modificat cu substanţe adăugate de harnicele albine şi care constituie hrana acestora, în special a larvelor. Dacă albinele îşi hrănesc copiii cu acest produs pre-digerat, denumit şi „pîinea albinelor“, vă daţi seama cît de bogat e în substanţe nutritive. Se extrage în cantităţi mici, ceea ce face ca păstura să fie scumpă şi greu de găsit. Dar acest medicament natural este unic prin însuşirile biochimice. Valoarea lui terapeutică este de trei ori mai mare decît a polenului, iar gama afecţiunilor pe care le vindecă este imensă.
Fabrica de pîine a albinelor
Păstura este un polen modificat biochimic. Polenul depozitat în faguri fermentează sub influenţa substanţelor adăugate de albine, a microorganismelor şi a condiţiilor de temperatură şi umiditate. Fermentaţia durează aproximativ trei luni, iar produsul rezultat este diferit de polenul iniţial şi cu o efect terapeutic superior. Ce se întîmplă în stup? Albinele tinere care încă nu zboară, aflate în primele şapte zile de viaţă, preiau polenul de la cele lucrătoare, îl fărîmiţează cu mandibulele, îl frămîntă adăugîndu-i enzime din corpul lor şi îl presează cu lovituri de cap în celulele fagurilor. Celulele se umplu cu polen în proporţie de 2/3. Peste acest polen se adaugă miere în ultima treime şi totul se acoperă cu o peliculă fină de ceară. În acest fel, celula fagurelui este închisă ermetic, iar procesul de fermentaţie poate începe. În prima etapă a fermentaţiei, se dezvoltă bacteria aerobă pseudomonas, care va consuma întreaga cantitate de oxigen, ceea ce conduce în final la moartea acestor bacterii, prin autoasfixiere. În a doua etapă, se dezvoltă o bacterie anaerobă, lactobacillus, care foloseşte glucidele ca sursă de oxigen, producînd în schimb acid lactic, concentraţia acestuia ajungînd la 3,2%. De asemenea, creşte concentraţia de vitamine din grupa B. În a treia etapă, între a 7-a şi a 15-a zi, activitatea de transformare a polenului în păstură este continuată de drojdiile din genul Saccharomyces, care utilizează resturile de glucide. În acest ultim stadiu, se produce fermentaţia finală a polenului, iar pH-ul produsului ajunge la valori cuprinse între 4 şi 4,2.
Colecţie de substanţe sănătoase
Păstura rezultată în urma acestui complex proces de fermentaţie e diferită de polen. Are un conţinut sporit de vitamina K, dar şi un grad de conservare mai mare. Datorită cantităţii mari de acid lactic şi proprietăţilor antibiotice, păstura poate fi păstrată timp îndelungat, fără a se observa modificări majore, cantitative sau calitative. Ţinută la loc uscat şi răcoros, poate rezista pînă la 17 ani. De asemenea, spre deosebire de polen, păstura este mai uşor asimilabilă pentru că granulele de polen sînt deschise, datorită degradării exinei (peretele celular al polenului). Are aciditate mai mare decît polenul, ceea ce reprezintă un factor esenţial în păstrarea şi menţinerea echilibrului metabolic. Compoziţia chimică a păsturii este următoarea: 35% carbohidraţi (glucide: glucoză, zaharoză, dextrine, celuloză), 1-6% lipide (lecitină, acizi graşi) şi caretonoizi (200-875 mg/kg provitamina A), 1,7g/kg vitamina E, 6-200 mg/100g vitamina C. Acest medicament minunat mai conţine şi enzime, aminoacizi (histidină, triptofan, metionină, fenilalanină, valină, cistină, arginină, acid glutamic), antibiotic, hormoni naturali, minerale şi oligoelemente: sodiu, potasiu, nichel, titan, vanadiu, crom, fosfor, zirconiu, beriliu, bor, zinc, plumb, argint, arsenic, staniu, galiu, stronţiu, bariu, uraniu, siliciu, aluminiu, magneziu, mangan, molibden, cupru, calciu, fier. Drept urmare, păstura este o uzină de substanţe benefice, greu de egalat de oricare alt produs al stupului şi chiar al naturii.
Măsuri antialergice
Apicultorii colectează extrem de puţină păstură din fagure, se pot extrage doar cantităţi foarte mici, astfel încît să nu se afecteze alimentaţia albinelor. Recoltarea este migăloasă şi trebuie făcută numai cînd fermentaţia este completă, adică atunci cînd bucăţelele de păstură au formă hexagonală. Secţionate, aceste fragmente prezintă straturi de diferite culori date de polenul recoltat din mai multe flori. Păstura are o culoare maronie, gălbuie sau ruginie, în funcţie de flora de pe care s-a recoltat polenul.
Gustul acesteia este dulce-acrişor. O păstură de calitate nu produce niciun fel de alergii, nici măcar celor care nu suportă polenul. Dacă, însă, conţine şi boabe de polen nefermentate, atunci va provoca efecte adverse celor alergici la acest produs de stup. Contra intoleranţei, se recomandă amestecarea păsturei cu miere, la început în raport de 1:10 şi se scade progresiv pînă la 1:1. Apoi se amestecă cu cantităţi suficiente de lichide (ceaiuri de plante, sucuri de fructe, apă, iaurt). Diluarea păsturei conduce la diluarea polenului, astfel posibilele reacţii adverse vor fi considerabil diminuate. Înainte de a face tratament cu păstură, trebuie să facem un test şi, indiferent de rezultate, să luăm pentru început cantităţi foarte mici. Mai trebuie să ţinem cont şi de faptul că persoanele cu diabet nu trebuie să consume cantităţi mari de păstură. De asemenea, pacienţii cu afecţiuni digestive grave o vor consuma doar la recomandarea medicului.
În restul cazurilor, terapia cu păstură este benefică în zeci de afecţiuni, în special în cele digestive şi hepatice, fiind celebră pentru capacitatea ei uimitoare de a regenera ficatul. Este recomandată în toate bolile în care este bun şi polenul. Diferenţa e că efectele se obţin în timp mai scurt.
Antianemic şi revitalizant
Ca metode de administrare internă, păstura poate fi înghiţită pur şi simplu sau amestecată cu iaurt, cereale, pîine. Poate fi ţinută sub limbă cît de mult se poate, înainte de a fi înghiţită. Există păstură şi sub formă de supozitoare şi ovule, indicate în cazul pacienţilor cu adenom de prostată, respectiv, afecţiuni genitale. Extern, produsul apicol este util în afecţiuni dermatologice, fiind extrem de hrănitor pentru piele, dar şi în cosmetică, sub formă de mască. Păstura este un leac eficient în anemii, stres, reumatism, reglarea tranzitului intestinal, afecţiunile de colon, mai ales cele însoţite de constipaţii (enterocolite, colite de fermentaţie sau putrefacţie), chisturi ovariene, noduli mamari. Este extraordinară în alimentaţia copiilor, a celor care urmează o dietă de slăbit, a celor slăbiţi şi lipsiţi de energie, pentru întărirea muşchiului cardiac, stimularea secreţiilor biliare, distrofie musculară şi pentru o mai bună activitate cerebrală. Tratamentul asociază păstura cu lăptişor de matcă, miere, polen sau lăptişor de matcă. Această combinaţie reduce timpul de vindecare la jumătate. Păstura acţionează ca afrodisiac, antianemic, aperitiv, tonic hepatic, tonic nervos, vitalizant. Una din afecţiunile care răspunde foarte bine la tratamentul cu păstură este anemia hipocromă, mai ales în cazurile în care medicamentele alopate nu au dat rezultate. Cu păstură, se constată ameliorarea stării generale, revenirea apetitului, creşterea în greutate, dispariţia cefaleei, ameţelilor şi stărilor de oboseală. Cura poate dura trei luni.
Păstura are efect antiviral similar interferonului natural, stimulînd imunitatea.
Reface ţesutul hepatic
Administrată în afecţiunile hepatice, acţiunea păsturii este cu adevărat remarcabilă, mai ales în hepatite acute şi cronice, ciroze uscate sau umede. Doza uzuală recomandată este de 10-20 g/zi, în doză unică sau în două prize, administrată la 30-45 minute după masă, pentru a nu produce disconfort gastric. În cazul afecţiunilor hepatice severe şi ciroze, doza va creşte la 30 g/zi, administrarea se va face în trei prize (circa 10 g/administrare) şi pe cît posibil între mese. Tratamentul poate fi completat cu doze mici zilnice de ceai de armurariu sau comprimate de silimarină şi propolis (0,5-1g/zi). În urma administrării de păstură, s-a observat că bolnavii se refac în timp extrem de scurt, între o lună şi trei luni la hepatita A şi B. În cazul hepatitei C, refacerea integrală a ţesutului ficatului ajunge în cele mai grave cazuri la un an. În cazul în care vrem să luăm păstură în scop profilactic, dozele se stabilesc în funcţie de vîrstă, sex, greutate corporală, de existenţa simultană a mai multor afecţiuni. Seleniul din compoziţia păsturii acţionează asupra organismului ca un agent de detoxificare.
O cură cu păstură
se recomandă atît fumătorilor înrăiţi, cît şi celor care consumă alcool în
exces, completînd deficitul de seleniu din organismul acestora. În industria
farmaceutică, este ingredient din care se obţin vitaminele. Păstura se găseşte
în magazinele de produse naturiste sau în piaţă, la persoanele care vînd miere
de albine. Aceste medicament natural se păstrează în locuri ferite de căldură,
lumină, umezeală, în recipiente închise etanş, de maximum 100 g. Înainte de a
fi deschis, recipientul trebuie menţinut la temperatura camerei 30-60 de
minute.
Medicamente neştiute din farmacia stuparului
• Apă de propolis. Se obţine din recolatarea propolisului proaspăt care se pune într-un borcan, se acoperă apoi cu 100 ml apă fiartă şi răcită şi se închide ermetic. Se agită de 3-4 ori pe zi. Se poate folosi după 3-4 ore pînă la 3-4 zile, dacă e ţinut în frigider. Se poate administra fie pe cale bucală, fie nazală, în diverse boli infecţioase, alergice sau tumorale. Combate stomatitele, aftele, candidoza bucală şi cariile dentare.
• Spirt de propolis. Se prepară la fel ca apa de propolis, înlocuindu-se apa cu spirt alb, dar nu se aplică decît pe piele, în diverse tratamente chirurgicale sau dermatologice. Preparatul devine toxic după 3-4 zile şi trebuie aruncat. Este folositor în tratamentele externe ale arsurilor sau degerăturilor infectate, a umflăturilor, psoriazisului, zonei zoster şi ale altor boli de piele.
• Ulei de propolis. Se recoltează propolisul superior, din care se fac mici grăuncioare şi se amestecă cu ulei, de preferinţă de măsline. Se recomandă în tratamentul arsurilor, degerăturilor, ulcerelor varicoase şi al plăgilor care se vindecă greu.
Medicamente neştiute din farmacia stuparului
• Apă de propolis. Se obţine din recolatarea propolisului proaspăt care se pune într-un borcan, se acoperă apoi cu 100 ml apă fiartă şi răcită şi se închide ermetic. Se agită de 3-4 ori pe zi. Se poate folosi după 3-4 ore pînă la 3-4 zile, dacă e ţinut în frigider. Se poate administra fie pe cale bucală, fie nazală, în diverse boli infecţioase, alergice sau tumorale. Combate stomatitele, aftele, candidoza bucală şi cariile dentare.
• Spirt de propolis. Se prepară la fel ca apa de propolis, înlocuindu-se apa cu spirt alb, dar nu se aplică decît pe piele, în diverse tratamente chirurgicale sau dermatologice. Preparatul devine toxic după 3-4 zile şi trebuie aruncat. Este folositor în tratamentele externe ale arsurilor sau degerăturilor infectate, a umflăturilor, psoriazisului, zonei zoster şi ale altor boli de piele.
• Ulei de propolis. Se recoltează propolisul superior, din care se fac mici grăuncioare şi se amestecă cu ulei, de preferinţă de măsline. Se recomandă în tratamentul arsurilor, degerăturilor, ulcerelor varicoase şi al plăgilor care se vindecă greu.
Postări
