Gama uriaşă de afecţiuni vindecate cu hrean. Condimentul-afrodisiac calmează dureri articulare atroce
Hreanul este una dintre legumele cele mai utilizate în bucătăria românească, pentru condimentarea mâncărurilor. Pentru aroma şi gustul picant, hreanul este foarte folosit în industria conservelor dar şi la pregătirea murăturilor. Rădăcina de culoare alb-gălbuie este bogată în vitamina C, iar marinarii o luau cu ei în călătorii pentru a preveni scorbutul.
În scop medicinal, hreanul se foloseşte ras şi amestecat cu oţet.
Denumit ştiinţific „Armoracia rusticana“, hreanul este o rudă foarte apropiată a verzei şi a conopidei, dar şi a muştarului. Mirosul înţepător al rădăcinii de hrean este dat de sulfura de alil, o substanţă prezentă şi în usturoi ori ceapă, care prin radere dă naştere unei substanţe numite mirosina, cea care dă proprietatea iritantă a plantei.
Rădăcina de hrean conţine de două ori mai multă vitamina C decât lămâia, vitamine C, A, B1, B2, săruri, minerale de fier, potasiu, calciu, magneziuacid clorhidric, carbonic, glutamine, aspargină.
Hreanul mai conţine un ulei esenţial bogat în compuşi cu sulf cu miros dulce, cunoscuţi drept glucozilinaţi şi care se găsesc doar în plantele care aparţin familiei muştarului. Ei pot irita pielea, provocând băşici şi arsuri. Are efect stimulant asupra aparatului digestiv, accelerează peristaltismul intestinal, combate atonia intestinală, având efect laxativ sau purgativ, are efect expectorant şi decongestionant la nivelul căilor respiratorii superioare, revulsiv în aplicaţii externe, tonic cardiac, fortifiant în stări de debilitate, vermifug, antiparazitar, are un rol important în fiziologia sistemului nervos, de a induce o stare de bine, de satisfactie, de plăcere, relaxare are actiune excitant renală, diuretică. Hreanul este folosit de multe secole, în Europa, ca plantă medicinală. A fost considerat un remediu natural încă din preistorie, aşa cum o arată descoperirile arheologice făcute în Europa. Hreanul este foarte bogat în nutrienţi, la fel ca legumele cultivate, însă are şi proprietăţile unei plante sălbatice, având o rezistenţă cu totul ieşită din comun, precum buruienile.
Hreanul poate fi folosit ca aliment, stimulent al digestiei sau ca remediu medicamentos în tinctura, oţetul de hrean, făina de hrean sau în formă naturală, ras sau macerat.
O cură cu hrean şi miere de albine, de exemplu, câte o lingură înainte de micul dejun, ajută în ameliorarea bronşitelor, a pneumoniilor, în tratarea unor afecţiuni precum astmul, gripa, răcelile, cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială, inapetenţă, stări de debilitate fizică. Ajută digestia şi ameliorează tusea. Proprietatea lui de a stimula transpiraţia îl recomandă ca remediu pentru scăderea temperaturii corpului. Conţine şi minerale foarte importante, precum fierul, potasiul, calciul şi magneziul. Mirosul înţepător şi gustul de foc al rădăcinii se datorează mai multor compuşi chimici, între care şi aşa-numiţii Glucozinolaţii, compuşii chimici care dau mirosul înţepător, s-au dovedit un adevărat fenomen în lupta cu bacteriile dăunătoare, fiind uneori mai eficienţi decât cele mai avansate antibiotice de sinteză. Mai nou, cercetări de specialitate au arătat că focul conţinut în rădăcina de hrean are şi proprietăţi citostatice foarte puternice, glucozinolaţii fiind eficienţi în foarte multe forme de cancer, precum cel de piele, de plămâni, de colon sau de stomac.
Cum putem prepara hreanul
Salata de hrean: se spală trei-şase rădăcini de hrean, se curăţă bine şi se dau prin răzătoare. Peste ele se adaugă o sfeclă roşie fiartă şi dată, de asemenea, prin răzătoare. Cele două legume se amestecă foarte bine, după care se adaugă sare, ulei şi oţet după gust. Se adaugă şi puţină miere, după care se amestecă bine şi se pun într-un borcan închis ermetic, cu capac. Salata de hrean se păstrează la frigider, fără probleme, vreme de două săptămâni, timp în care îşi va conserva proprietăţile terapeutice.
Siropul de hrean: se dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, se adaugă patru linguri de miere, se amestecă bine şi se lasă 20-30 de minute la macerat. Se strecoară, presând conţinutul cu un tifon. Se obţine siropul crud. Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă, cât să le acopere. După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească, apoi se amestecă împreună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi. Compoziţia este recomandată pentru astm, bronşită cronică, afecţiuni ale căilor respiratorii medii şi inferioare, în general.
Tratamente cu hrean, recomandat pentru boala canceroasă
Un studiu recent făcut la Universitatea Illinois, Statele Unite, arată că administrarea zilnică de hrean creşte rezistenţa organismului uman la boala canceroasă, atât în ce priveşte prevenirea îmbolnăvirii, cât şi la tratamentul bolii deja instalate. Pacienţii cu tumori cu diferite localizări prezintă o mai bună vitalitate, evoluţia bolii este încetinită, celelalte tratamente, fie ele naturale sau alopate, sunt potenţate de către această rădăcină.
Se administrează, în mod special, salata de sfeclă cu hrean, minimum 50 de grame pe zi.
Hreanul este recomandat şi pentru infecţii urinare sau infecţii renale. Cincizeci de grame de hrean proaspăt, ingerate pe parcursul unei zile, atacă bacteriile parazite din rinichi, vezică şi de pe traiectul urinar, distrugându-le. Tratamentul trebuie să dureze minimum 21 de zile şi se asociază cu oricare altă formă de tratament cu antibiotice, naturale sau de sinteză.
Rădăcina de hrean rasă se pune în cataplasme pentru calmarea nevralgiilor, junghiurilor; rădăcina de hrean rasă în amestec cu mierea se consumă dimineaţa câte o linguriţă înainte de masă, într-o cură de 30 zile, pentru combaterea bolilor cardio-vasculare.
Tinctura de hrean: câte 20 picaturi de 3 ori pe zi este eficientă în tratamentul parazitozelor intestinale, precum tenia; se dau pe răzătoare rădăcinile de hrean, se pun într-un borcan, până se umple 1/3 iar restul se acoperă cu alcool de 60 grade, se lasă la macerat 10 zile după care se strecoară şi se păstrează la loc răcoros.
Vin tonic: într-un litru de vin rosu se pun 20 linguri de hrean ras, se lasă la macerat 8-10 zile, apoi se strecoară; se administrează câte 3-4 linguri din acest vin tonic pentru stimularea digestiei, creşterea apetitului, reglarea activitatii cardiace, prevenirea litiazei renale, iar pe termen lung poate fi un bun afrodisiac, tonic sexual, energizant.
Alte recomandări ale hreanului
Retenţie de lichide - Consumul regulat de hrean, mai ales după orele după amiezii, este un foarte bun diuretic, foarte util celor care au tenul, mâinile sau picioarele umflate din cauza retenţiei de apă.
Bronşită cronică şi acută - se consumă zilnic 4-10 linguriţe de hrean ras, simplu sau în salata cu sfeclă roşie, al cărei mod de preparare l-am prezentat mai sus. Suplimentar, se pun seara cataplasme cu hrean pe zona toracelui. Hreanul are efecte antibiotice puternice, expectorante şi bronhodilatatoare.
Anemie la adulţi - se consumă câte 15-20 de linguriţe de salată de hrean cu sfeclă roşie pe zi. Hreanul conţine mici cantităţi de fier, dar cel mai important rol al său este optimizarea digestiei şi a metabolismului, astfel încât fierul prezent în celelalte alimente să poată fi asimilat de către organism.
Reumatism, gută - într-o cană de lapte cald se pun 1-2 linguriţe de suc de hrean. Acest preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Un tratament durează minimum trei săptămâni, având efecte antiinflamatoare şi detoxifiante.
Dureri articulare - pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu hrean crud, atât timp cât nu apare senzaţia de arsură. Suplimentar, după îndepărtarea cataplasmei, se poate aplica un unguent camforat.
În scop medicinal, hreanul se foloseşte ras şi amestecat cu oţet.
Denumit ştiinţific „Armoracia rusticana“, hreanul este o rudă foarte apropiată a verzei şi a conopidei, dar şi a muştarului. Mirosul înţepător al rădăcinii de hrean este dat de sulfura de alil, o substanţă prezentă şi în usturoi ori ceapă, care prin radere dă naştere unei substanţe numite mirosina, cea care dă proprietatea iritantă a plantei.
Rădăcina de hrean conţine de două ori mai multă vitamina C decât lămâia, vitamine C, A, B1, B2, săruri, minerale de fier, potasiu, calciu, magneziuacid clorhidric, carbonic, glutamine, aspargină.
Hreanul mai conţine un ulei esenţial bogat în compuşi cu sulf cu miros dulce, cunoscuţi drept glucozilinaţi şi care se găsesc doar în plantele care aparţin familiei muştarului. Ei pot irita pielea, provocând băşici şi arsuri. Are efect stimulant asupra aparatului digestiv, accelerează peristaltismul intestinal, combate atonia intestinală, având efect laxativ sau purgativ, are efect expectorant şi decongestionant la nivelul căilor respiratorii superioare, revulsiv în aplicaţii externe, tonic cardiac, fortifiant în stări de debilitate, vermifug, antiparazitar, are un rol important în fiziologia sistemului nervos, de a induce o stare de bine, de satisfactie, de plăcere, relaxare are actiune excitant renală, diuretică. Hreanul este folosit de multe secole, în Europa, ca plantă medicinală. A fost considerat un remediu natural încă din preistorie, aşa cum o arată descoperirile arheologice făcute în Europa. Hreanul este foarte bogat în nutrienţi, la fel ca legumele cultivate, însă are şi proprietăţile unei plante sălbatice, având o rezistenţă cu totul ieşită din comun, precum buruienile.
Hreanul poate fi folosit ca aliment, stimulent al digestiei sau ca remediu medicamentos în tinctura, oţetul de hrean, făina de hrean sau în formă naturală, ras sau macerat.
O cură cu hrean şi miere de albine, de exemplu, câte o lingură înainte de micul dejun, ajută în ameliorarea bronşitelor, a pneumoniilor, în tratarea unor afecţiuni precum astmul, gripa, răcelile, cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială, inapetenţă, stări de debilitate fizică. Ajută digestia şi ameliorează tusea. Proprietatea lui de a stimula transpiraţia îl recomandă ca remediu pentru scăderea temperaturii corpului. Conţine şi minerale foarte importante, precum fierul, potasiul, calciul şi magneziul. Mirosul înţepător şi gustul de foc al rădăcinii se datorează mai multor compuşi chimici, între care şi aşa-numiţii Glucozinolaţii, compuşii chimici care dau mirosul înţepător, s-au dovedit un adevărat fenomen în lupta cu bacteriile dăunătoare, fiind uneori mai eficienţi decât cele mai avansate antibiotice de sinteză. Mai nou, cercetări de specialitate au arătat că focul conţinut în rădăcina de hrean are şi proprietăţi citostatice foarte puternice, glucozinolaţii fiind eficienţi în foarte multe forme de cancer, precum cel de piele, de plămâni, de colon sau de stomac.
Cum putem prepara hreanul
Salata de hrean: se spală trei-şase rădăcini de hrean, se curăţă bine şi se dau prin răzătoare. Peste ele se adaugă o sfeclă roşie fiartă şi dată, de asemenea, prin răzătoare. Cele două legume se amestecă foarte bine, după care se adaugă sare, ulei şi oţet după gust. Se adaugă şi puţină miere, după care se amestecă bine şi se pun într-un borcan închis ermetic, cu capac. Salata de hrean se păstrează la frigider, fără probleme, vreme de două săptămâni, timp în care îşi va conserva proprietăţile terapeutice.
Siropul de hrean: se dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, se adaugă patru linguri de miere, se amestecă bine şi se lasă 20-30 de minute la macerat. Se strecoară, presând conţinutul cu un tifon. Se obţine siropul crud. Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă, cât să le acopere. După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească, apoi se amestecă împreună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi. Compoziţia este recomandată pentru astm, bronşită cronică, afecţiuni ale căilor respiratorii medii şi inferioare, în general.
Tratamente cu hrean, recomandat pentru boala canceroasă
Un studiu recent făcut la Universitatea Illinois, Statele Unite, arată că administrarea zilnică de hrean creşte rezistenţa organismului uman la boala canceroasă, atât în ce priveşte prevenirea îmbolnăvirii, cât şi la tratamentul bolii deja instalate. Pacienţii cu tumori cu diferite localizări prezintă o mai bună vitalitate, evoluţia bolii este încetinită, celelalte tratamente, fie ele naturale sau alopate, sunt potenţate de către această rădăcină.
Se administrează, în mod special, salata de sfeclă cu hrean, minimum 50 de grame pe zi.
Hreanul este recomandat şi pentru infecţii urinare sau infecţii renale. Cincizeci de grame de hrean proaspăt, ingerate pe parcursul unei zile, atacă bacteriile parazite din rinichi, vezică şi de pe traiectul urinar, distrugându-le. Tratamentul trebuie să dureze minimum 21 de zile şi se asociază cu oricare altă formă de tratament cu antibiotice, naturale sau de sinteză.
Rădăcina de hrean rasă se pune în cataplasme pentru calmarea nevralgiilor, junghiurilor; rădăcina de hrean rasă în amestec cu mierea se consumă dimineaţa câte o linguriţă înainte de masă, într-o cură de 30 zile, pentru combaterea bolilor cardio-vasculare.
Tinctura de hrean: câte 20 picaturi de 3 ori pe zi este eficientă în tratamentul parazitozelor intestinale, precum tenia; se dau pe răzătoare rădăcinile de hrean, se pun într-un borcan, până se umple 1/3 iar restul se acoperă cu alcool de 60 grade, se lasă la macerat 10 zile după care se strecoară şi se păstrează la loc răcoros.
Vin tonic: într-un litru de vin rosu se pun 20 linguri de hrean ras, se lasă la macerat 8-10 zile, apoi se strecoară; se administrează câte 3-4 linguri din acest vin tonic pentru stimularea digestiei, creşterea apetitului, reglarea activitatii cardiace, prevenirea litiazei renale, iar pe termen lung poate fi un bun afrodisiac, tonic sexual, energizant.
Alte recomandări ale hreanului
Retenţie de lichide - Consumul regulat de hrean, mai ales după orele după amiezii, este un foarte bun diuretic, foarte util celor care au tenul, mâinile sau picioarele umflate din cauza retenţiei de apă.
Bronşită cronică şi acută - se consumă zilnic 4-10 linguriţe de hrean ras, simplu sau în salata cu sfeclă roşie, al cărei mod de preparare l-am prezentat mai sus. Suplimentar, se pun seara cataplasme cu hrean pe zona toracelui. Hreanul are efecte antibiotice puternice, expectorante şi bronhodilatatoare.
Anemie la adulţi - se consumă câte 15-20 de linguriţe de salată de hrean cu sfeclă roşie pe zi. Hreanul conţine mici cantităţi de fier, dar cel mai important rol al său este optimizarea digestiei şi a metabolismului, astfel încât fierul prezent în celelalte alimente să poată fi asimilat de către organism.
Reumatism, gută - într-o cană de lapte cald se pun 1-2 linguriţe de suc de hrean. Acest preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Un tratament durează minimum trei săptămâni, având efecte antiinflamatoare şi detoxifiante.
Dureri articulare - pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu hrean crud, atât timp cât nu apare senzaţia de arsură. Suplimentar, după îndepărtarea cataplasmei, se poate aplica un unguent camforat.
Postări
