duminică, 22 septembrie 2013

Energia si magia parului


Despre parul femeii si puterea lui ascunsa



Asadar, din cele mai vechi timpuri, parul a fost nu doar un atu si o componenta de baza a frumusetii feminine, ci si o sursa si un indicator al nivelului de energie vitala si forta interioara a unei femei. Parul era tratat cu o atentie si o dragoste deosebita, la toate popoarele lumii. Orice femeie era invatata, din frageda copilarie, ca parul ei reprezinta o adevarata comoara. De exemplu, cu ajutorul  parului lung se atragea sporul casei, se putea vindeca un copil sau fermeca un barbat!
Cu timpul, cunoasterea mistica despre puterera parului uman a fost aproape in intregime pierduta.
 In zilele noastre nici o femeie nu-i mai daruieste barbatului iubit, o suvita din parul ei, pentru ca acesta sa o poarte in dreptul inimii, amintindu-si  de iubita, atunci cand distanta ii desparte, nu mai face pendul din inelul de casatorie atarnat de un fir de par, atunci cand vrea sa afle raspunsuri despre cei dragi si nu-si mai alege peria sau pieptenele de par, cu aceeasi grija cu care o faceau altadata, strabunicile noastre . Totusi, la nivel intuitiv, orice femeie stie si simte in adancul fiintei sale, cat de important este parul ei. Și aici nu e vorba doar de frumusete.
Firele de par sunt un fel de “antene” naturale ale organismului nostru, prin care circula energii vitale atat inspre corp, cat si dinspre el. Parul poate povesti despre noi multe – cat de bine ne simtim, in ce stare sunt organele noastre interne , cum functioneaza sistemul  hormonal – detaliu extrem de important pentru buna functionare a corpului feminin. Parul arata si nivelul nostru de feminitate, fiind o sursa de conectare la energia Universului, de tip Yin. Orice schimbare sufera parul nostru, de-a lungul timpului, aceasta  va modifica, intr-un mod subtil si nevazut, si cursul destinului nostru ca femei.
De aceea, daca vrem schimbari rapide in viata noastra, un coafor profesionist si cu experienta  ne va sfatui  intotdeauna sa incepem prin a ne schimba tunsoarea, coafura sau macar culoarea parului.
A taia parul intotdeauna va avea semnificatia de a face un pas in directia unei schimbari importante in viata. Este un fel de semnal catre Univers, ca sufletul nostru doreste o schimbare. In vechime, isi taiau parul de bunavoie, doar persoanele aflate intr-o situatie extrema de boala sau stres, urmand sfatul din Vechiul Testament de a se dezice de par , aruncand pe el tot raul, de a se curata de pacat si a renaste spiritual. De exemplu, femeile captive in razboi isi radeau capul pentru purificare, de asemenea si leprosii (Levitic 14:8).
Altfel, parul unei femei niciodata nu se tundea scurt, deoarece la nivel subtil ar fi fost echivalent cu deconectarea acesteia de la sursa de energie vitala. Din punct de vedere energetic, situatia e neschimbata si in zilele noastre. O femeie care opteaza pentru o tunsoare scurta, intr-un fel sau altul, isi afecteaza una dintre sursele de vitalitate – este important sa stim acest lucru.
Lungimea ideala a parului feminin este pana in dreptul vertebrei T10 (trebuie sa acopere sternul si omoplatii)
Pentru o femeie, un par ingrijit mai reflecta si ordinea din capul ei. De aceea, nu sunt deloc intamplatoare vechile ritualuri, prin care aceasta  isi peria, indelung si minutios, parul inainte de culcare, indepartand cu ajutorul pieptenului sau al periei, orice energie sau emotie negativa, acumulata de-a lungul zilei, relaxandu-si in acest fel trupul, mintea si sufletul. Nu mai e nevoie sa demonstrez nimanui, sper, cat de important este pentru o femeie sa atinga starea de relaxare, dupa o zi grea – indiferent daca se pregateste pentru somn, pentru meditatie si rugaciune,  sau pentru a face dragoste cu sotul ei.
Odinioara  se transmitea din mama in fiica, obiceiul de a purta parul cat mai lung cu putinta. Avand grija de acesta, femeia indeplinea o asceza si toate problemele ei, eliminate prin firele de par, puteau fi astfel indepartate.
Pe cand, taindu-si parul scurt, ea isi lasa captive toate problemele, in interior.
Hindisii considerau ca parul este lacasul energiei feminine, Shakti. De aceea nimanui nu ii era permis sa atinga parul unei femei, cu exceptia sotului si a tatalui acesteia.
Și dacii, si slavii, dar si majoritatea popoarelor nordului aveau aceleasi reguli nescrise, atunci cand venea vorba despre par. Simbolul frumusetii si al sanatatii feminine era reprezentat de cosita lunga, stralucitoare, impletita in trei, de grosimea incheieturii.
Femeile maritate erau invatate, ca toata energia si bunastarea caminului este depozitata in parul lor. Nu intamplator, in timpul invaziilor, barbarii cautau sa o captureze mai intai pe sotia conducatorului advers si sa-i taie parul, intr-un ritual menit sa-l sece de puteri pe sotul ei, ba char si intreaga cetate sau tinut pe care acesta, impreuna cu consoarta, le stapanea.
Tot traditia de mii de ani, la mai multe popoare ale lumii, cere ca fetitele sa poarte de mici parul impletit intr-o singura coada, din 3 suvite, ceea ce semnifica  unirea trupului, mintii si a spiritului, intr-un tot intreg. Cosita urma linia coloanei vertebrale, considerandu-se ca toate puterile Ceresti benefice, coborate prin parul copilei se transfera catre coloana, umpland  corpul, mintea si spiritul acesteia de o energie vitala de origine divina,  pregatind-o pentru viitoarea ei  misiune de sotie si mama.
Inainte de maritis, parul fetei se despletea si se reimpletea in doua cosite. Una era pentru a ramane conectata la puterea si glasul lui Dumnezeu si a neamului propriu, cealalta – pentru a auzi vocea neamului celui ursit,  impartind soarta cu el, sustinandu-l din punct de vedere energetic. In timpul sarcinii, Femeia acumula prin par  forte suplimentare – de data asta nu pentru sot, ci pentru ea si viitorul copil.
Cu atat mai drastica era interdictia de a scurta parul in timpul graviditatii – pentru a nu-l priva de sustinere energetica, pe copilul inca nenascut.
Parul femeilor maritate, spre deosebire de cel al fetelor tinere, era intotdeauna acoperit – pentru ca puterea lui sa fie canalizata doar catre familie, dar si pentru a nu aduce in casa invidia straina, rautatea si alte energii negative, din exterior. Foarte rar o femeie se incumeta sa poarte parul despletit, intr-un loc public, deoarece se considera ca o astfel e risipire a energiei  personale nu poate ramane fara consecinte. Majoritatea femeilor erau foarte atente la acest aspect – si anume, de a-si pastra la nivel optim, incarcatura energetica, specific feminina.
Mai mult decat atat, purtatul parului la vedere era o considerat o declaratie nerostita a femeii, de disponibilitate sexuala. Pentru o femeie maritata era o mare rusine sa fie vazuta in public cu parul descoperit si despletit, putand fi catalogata drept usuratica. Doar in fata sotului  femeia isi desfacea parul, permitandu-i acestuia sa se conecteze la sursa ei tainica de energie si feminitate. In restul timpului, parul era strans in coc sau impletit.
La fel cum misiunea dintotdeauna a barbatului este  de a-si proteja familia de orice agresiune fizica exterioara – tot asa misiunea spirituala a femeii (aflata in sfera ocultului, neputand  fi vazuta cu ochiul liber sau pipaita cu mainile) – este dintotdeauna de a proteja casa si pe cei dragi, de orice agresiune energetica, de priviri nedorite si ostile, de orice necazuri, intrate accidental sau intentionat in caminul conjugal.
Mai exista o categorie speciala de femei, care puteau purta parul despletit, fara sa fie judecate pentru asta –acestea erau dansatoarele ritualice, preotesele, heterele – pe scurt, femeile cu initieri si functii speciale, care isi foloseau podoaba capilara ca pe un instrument de lucru si de influenta a persoanelor sau evenimentelor, lor insa nefiindu-le permis sa aiba o familie. Dar ele cunosteau si ritualuri speciale de curatare, dupa ce apareau in fata multimilor cu parul lasat liber. Preotesele din templele  Afroditei purtau de asemenea, parul foarte lung. Se considera ca acesta le ajuta sa nu se epuizeze din punct de vedere energetic, in timpul apropierii fizice de un barbat, restabilindu-le rapid echilibrul interior.
 O alta categorie de femei care purtau parul lung si despletit era cea a vrajitoarelor si doftoroaielor (vindecatoarele) Motivul era conectarea cat mai puternica la energiile stihiilor (elementali), cu care acestea lucrau. La inceputul oricarui ritual de invocare, acestea se roteau indelung, cu bratele ridicate in sus, cu parul despletit, formand astfel un vortex energretic, prin care se puteau conecta la fortele Naturii.
Bineinteles ca multe dintre femeile contemporane, vesnic grabite si avand cu totul alte valori si etaloane decat stra-strabunicile lor, vor considera majoritatea obiceiurilor mai sus mentionate, drept simple superstitii, depasite si inutile .
Totusi, nu va grabiti cu concluziile.
Daca simtiti ca sufletul va rezoneaza macar cu o mica parte din cele citite, incercati, macar pentru o perioada limitata de timp, in calitate  de experiment,  sa tineti cont de cateva sugestii (va asigur ca nu veti regreta! :
– Nu va tundeti niciodata inaintea unor evenimente importante din viata voastra, pentru a nu modifica cursul lor;
– Monitorizati, in permanenta, starea parului vostru, alocand timp macar o data pe zi, de preferat seara, unei perieri  temeinice, fara graba. In timpul pieptanatului puteti si chiar trebuie sa rostiti mental afirmatii pozitive cu privire la viitor, sau va puteti ruga.
– Din timp in timp, prindeti-va parul in coada sau impletiti-l, macar in zilele cand aveti nevoie de energie suplimentara. Este foarte util sa va prindeti sau sa va acoperiti parul, atunci cand mergeti in locuri aglomerate si incarcate negativ din punct de vedere energetic – in piete, in mari centre comerciale, dar mai ales la spital sau la cimitir.
– Se considera ca parul strans intr-un coc „jos” dezvolta  doua virtuti  importante pentru o femeie – smerenia si ascultarea. O „coada de cal” sau un coc prinse in crestet ii confera rezistenta fizica si psihica, sporindu-i puterile.
– Atunci cand parul cade, este foarte important si chiar necesar sa lucram cu Neamul, cu arborele genealogic, constientizand problemele si blocajele pe acest subiect. Pentru ca una dintre functiile subtile ale parului este sa ne hraneasca si cu energiile neamului. Pentru o femeie, caderea parului indica de cele mai multe ori probleme nerezolvate cu barbatii din neam – cu fratii, fiii,bunicii,sotul  sau cu tatal.
– Sa va purtati cu parul vostru si sa-l ingrijiti, ca si cum acesta ar fi un Dar nepretuit, ce v-a fost transmis de catre stramosi si care trebuie pastrat si transmis intact mai departe.
– Sa tineti minte ca regenerandu-va parul si protejandu-l permanent,  atrageti sporul si abundenta in casele voastre.
– Daca aveti in permanenta un tonus vital scazut si va simtiti stoarse de vlaga, lasati-va  parul sa creasca!
– Daca vreti sa va dezvoltati intuitia – lasati-va parul sa creasca!
– Daca vreti sa aflati raspuns la o intrebare, legata de casa sau de cei dragi, sau sa primiti un semn, formulati intrebarea in timp ce va pieptanati, impletiti parul in cosita si mergeti la culcare. Dimineata despletiti-l si mergeti sa va faceti treburile zilnice. Raspunsul va veni.
–  Și cel mai important lucru: nu uitati ca, printr-o simpla fluturare a minunatelor voastre plete, puteti sadi in sufletul cuiva, Iubirea!

sursa:  atelierezoetno.wordpress.com

 
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryDirector web luxdesign28.ro ClickLink.ro
>